cepoi_microfonPreşedintele Autorităţii Naţionale de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vasile Cepoi, a declarat că începe procesul de monitorizare a spitalelor acreditate şi a avertizat că vor avea loc controale inopinate acolo unde raportarea nu este credibilă.

 „A apărut zilele trecute ordinul, iar săptămâna viitoare va începe procesul de monitorizare a spitalelor acreditate, am pregătit toate chestionarele şi le trimitem la spitale. Iar spitalele urmează să ne transmită, cu o anumită periodicitate, informaţii de care avem nevoie ca să calculăm indicatorii de monitorizare. Dacă indicatorii ne relevă că evoluţia nu e cea dorită, facem aceste controale inopinate şi reevaluăm acreditarea spitalului. Controalele inopinate vor apărea atunci când tendinţa indicatorilor raportaţi ne arată că acolo este o problemă. O raportare care nu este credibilă va genera un astfel de control”, a spus Vasile Cepoi.

El a adăugat că există mai multe scopuri ale acestui demers. „Acreditarea nu este un scop în sine, ci este o dovadă că, la un moment dat, spitalele îndeplinesc condiţiile ca să facă ceea ce spun că fac, adică au ce le trebuie, dotări, personal, resurse. Certificatul de acreditare nu confirmă faptul că personalul medical din unitatea respectivă face corect ceea ce face. Am introdus acest proces de monitorizare prin care încercăm să identificăm care este tendinţa de evoluţie a procesului de management a calităţii”, a menţionat Cepoi.

Potrivit acestuia, la nivel naţional există 429 de spitale acreditate dintr-un total de 433, iar nivelul de conformitate este de 85% la 70%, ceea ce, spune el, înseamnă un nivel înalt de conformitate.

Preşedintele ANMCS, Vasile Cepoi, a participat la conferinţa internaţională „Sigmed – viziuni ale managementului calităţii – siguranţa pacientului – gestionarea riscurilor clinice„, organizată la Cluj-Napoca, eveniment la care au participat peste 200 de persoane din sistemul medical. AGERPRES