Zeci de angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” de la Dobriţa au pichetat, marţi, sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, fiind nemulţumiţi de modul în care unităţii spitaliceşti i-a fost impus contractul pentru furnizare de servicii medicale din acest an. Angajaţii au venit în faţa sediului CJAS şi au declarat că noul contract limitează numărul de internări al bolnavilor şi îi obligă să nu trateze pacienţii.
„Ne simţim încătuşaţi. Acest contract ne limitează numărul de internări şi ne obligă să nu tratăm pacienţii. Ne determină să nu ne facem meseria. Avem colegi care s-au îmbolnăvit şi ei de TBC de la pacienţi şi încă nu s-au însănătoşit, sunt tot bolnavi. Din aceste motive cerem renegocierea contractului cu Casa de Asigurări”, au precizat salariaţii Spitalului de Pneumoftiziolgie prezenţi la pichetare.
Directorul CJAS Gorj, Elena Cojocaru, a declarat că, momentan, nu se poate pune problema renegocierii contractului. „Nouă nu ne-a fost adus la cunoştinţă motivul protestului. Nici măcar nu ştim dacă au autorizaţie pentru aşa ceva. Contractul despre care se discută a fost încheiat la nivelul bugetului anului 2010. Comparativ cu cel al lui 2009, acesta este mai mic cu 13,95%, fapt care a dus la limitarea fondurilor pentru serviciile raportate de casă, acestea putând fi plătite doar până în septembrie. Contractul nu mai poate fi negociat. Se va putea schimba ceva doar dacă va avea loc o rectificare de buget, care, cel mai probabil, va fi efectuată în luna iulie”, a declarat Elena Cojocaru.
Liderul de sindicat al angajaţilor spitalului „Tudor Vladimirescu”, Ion Măruţă, a explicat că s-a ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii CJAS, urmând ca în perioada următoare să fie repuse în discuţie aspectele care au declanşat nemulţumirea cadrelor medicale.
„În urma pichetării CJAS şi a discuţiilor purtate cu reprezentanţii acestei instituţii, s-a ajuns la concluzia că revendicările sindicatului nostru privind renegocierea numărului de cazuri de TBC contractate pentru a fi efectuate în 2010 şi limitarea numărului de internări în spital sunt revendicări întemeiate, bazate pe specificul patologiei tratate în spital şi s-au angajat că vor repune în discuţie cu conducerea unităţii aceste aspecte”, a precizat Ion Măruţă. Acesta a adăugat că a atras atenţia conducerii CJAS că, în cazul în care revendicările de marţi nu vor fi soluţionate până la sfârşitul lunii iunie, din iulie, în Spitalul de Pneumoftiziologie nu se vor mai putea interna bolnavii de TBC şi MDR (multi drog rezistent).
„Dacă nu ne vor fi rezolvate revendicările, în luna iulie ne vom întoarce la sediul unităţii însoţiţi de bolnavii cărora nu le vom putea acorda asistenţa medicală pe care articolul 33 din Constituţie o garantează şi pentru care contribuabilii plătesc”, a mai spus Ion Măruţă. AGERPRES