Protestul ambulantierilor anuntat pentru miercuri de presedintele Federatiei Sindicale Ambulanta, Gheorghe Chis, a fost suspendat. Potrivit liderului de sindicat, care se afla miercuri la Bucuresti, ministrul Ion Bazac a convocat o intalnire pentru ora 11,30 in vederea solutionarii problemei salariale.
„Noi am acceptat sa renuntam la greva, insa acest lucru nu inseamna ca renuntam si la drepturile noastre. Vom continua sa ne sustinem parerea, dar sper ca autoritatile centrale sa realizeze ca reducerea sporurilor nu este cea mai buna decizie” – a explicat Chis.
Federatia Sindicala Ambulanta a cerut Guvernului, saptamana trecuta, amanarea asumarii raspunderii pe legea salarizarii unitare in sistemul bugetar, amenintand cu proteste in toate serviciile din tara daca pana in 15 septembrie nu va fi chemata la discutii.
Reprezentantii federatiei sindicale s-au declarat nemultumiti de faptul ca nu au fost consultati in cazul legii mentionate. Presedintele Federatiei Nationale Sindicale Ambulanta, oradeanul Gheorghe Chis, a anuntat sambata, 5 septembrie, ca va fi organizat un miting de protest in toate serviciile ambulantei din tara, salariatii fiind nemultumiti de modul in care a fost negociat proiectul legii salarizarii unice.
Potrivit lui Gheorghe Chis, la actiune ar fi participat doar personalul aflat in timpul liber, astfel ca activitatea institutiei sa nu fie afectata. Federatia Nationala Sindicala Ambulanta reprezinta interesele sociale, profesionale si salariale ale celor 13.000 de angajati, medici, asistenti medicali, ambulantieri, conducatori auto, conducatori de salupe medicale si personal TESA din toate Serviciile de Ambulanta din Romania.

- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina