Ambasadorul Republicii Coreene în România, Kim Yong Ho, a efectuat, pe 7 decembrie, o vizită în municipiul Iaşi, pentru identificarea unor noi oportunităţi de colaborare, ocazie cu care a mers şi la Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, pentru o prezentare a ultimelor echipamente din dotarea Compartimentului de Robotică.

În timpul vizitei sale la Iaşi, ambasadorul Kim Yong Ho, a fost însoţit de o delegaţie din care a făcut parte şi directorul general al The Korea Trade – Investment Promotion Agency – KOTRA, o organizaţie de promovare a comerţului şi a investiţiilor, Hur Jinhak, conform unui comunicat transmis de către Primăria Iaşi.

Managerul Spitalului Clinic de Recuperare din Iaşi, Carmen Cumpăt, şi medicii unităţii medicale au prezentat cele trei echipamente medicale achiziţionate în acest an de municipalitatea ieşeană cu sprijinul Ministerului Sănătăţii: un aparat exoschelet pentru membrele superioare, un sistem robotizat pentru recuperarea membrului superior şi un sistem robotizat pentru susţinerea pacienţilor în mers şi redobândirea echilibrului, destinat pentru evaluarea şi reabilitarea mersului pacienţilor şi evaluarea online a parametrilor mişcării.

„Anul 2021 a fost un an bun în ceea ce priveşte investiţiile în Spitalul de Recuperare. Peste 5 milioane de euro s-au investit în acest an. Ne doream foarte mult extinderea Centrului de robotică al spitalului, pe care l-am înfiinţat acum câţiva ani. Va mai fi implementat un proiect ce vizează robotica medicală, derulat în parteneriat cu Primăria Iaşi, UMF şi Institutul de Neurochirurgie din Chişinău. La anul vor începe şi lucrările. Şi acolo vor fi aduşi roboţi de recuperare. Scopul dotării spitalului cu astfel de aparatură a fost reducerea timpului de acces la serviciile medicale oferite de spital. După cum se ştie, înainte de pandemie erau liste de aşteptare de câteva luni. Astfel reducem timpul de acces şi totodată integrăm cât mai rapid pacientul în societate”, a declarat mamanagerul Spitalului de Recuperare din Iaşi, Carmen Cumpăt.

Investiţiile pentru achiziţia acestor trei roboţi, în valoare de peste 4,2 milioane lei, fac parte dintr-un program mai amplu de care beneficiază unitatea medicală, atât cu fonduri locale, naţionale, cât şi europene. AGERPRES