Alexandru Rafila, care a primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, a declarat că măsurile de sănătate publică ar trebui luate de Ministerul Sănătăţii, nu de alte instituţii.

„Nu am discutat cu domnul doctor Arafat despre acest subiect, nu am avut ocazia, dânsul a fost destul de mult plecat din ţară în ultima perioadă, dar după ce noul guvern se va instala, voi avea discuţii în primul rând cu prim-ministrul şi cu ministrul de Interne şi, bineînţeles, şi cu domnul Arafat, pentru că acest mecanism prin care deciziile de sănătate publică sunt luate de persoane care nu au legătură directă cu sănătatea publică nu sunt în regulă. (…) Trebuie, totuşi, ca Ministerul Sănătăţii, într-o criză de sănătate, să aibă cuvântul hotărâtor în recomandarea deciziilor care sunt ulterior aprobate în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a afirmat Rafila la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că CNSU nu trebuie să dispară, dar rolul Ministerului Sănătăţii atunci când e vorba de o criză sanitară „trebuie să fie rolul primordial”.

Întrebat dacă Raed Arafat ar trebui schimbat din funcţia pe care o deţine acum, Rafila a spus: „Nu este treaba mea în vreun fel acest lucru. Nu cunosc, nu am auzit despre o astfel de intenţie. Important este ca fiecare să ne facem cât mai bine treaba acolo unde suntem nominalizaţi. În ce priveşte activitatea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, este în mod evident o activitate de bună calitate. Nu contest lucrul ăsta”. AGERPRES