Alexandru Rafila, prima reacție după ce s-a înregistrat un nou record, de peste 1.700 de cazuri noi de coronavirus

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a susținut o conferință de presă imediat după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunțat alte 1.1713 de cazuri noi de coronavirus pe teritoriul țării noastre, un bilanț negru care nu s-a mai înregistrat de la începutul pandemiei.  

În ciuda faptului că a avut loc o explozie de cazuri noi, Alexandru Rafila susține că nu trebuie să ne panicăm. Președintele Societății Române de Microbiologie a mai precizat că începutul anului școlar 2020-2021 va duce la creșterea cazurilor de coronavirus, dar după aproximativ două săptămâni.

Nu trebuie să intrăm în panică. Vor exista întotdeauna zile în care s-au concentrat multe cazuri pozitive şi asta este una din ele. Vedem dacă e întâmplare sau trend, e foarte important. Al doilea comentariu pe care îl am este faptul că suntem la jumatatea lui septembrie şi dacă se confirmă numărul de cazuri se datorează faptului că în primele zile din septembrie mulţi s-au întors din concediu. Şcoala a început de două zile şi e vorba de testele făcute ieri. După două zile de şcoală nu se poate pune creşterea în seama ei„, a spus Alexandru Rafila.

 

 

Materialul integral pe www.gandul.ro