Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a subliniat că măsurile preventive, inclusiv vaccinarea, sunt binevenite, mai ales în contextul noului coronavirus.

„Ne găsim acum în faţa unei urgenţe globale de sănătate publică, iar comportamentele preventive, inclusiv vaccinarea sunt binevenite. Dacă până anul viitor un vaccin va fi disponibil, cu siguranţă el va fi necesar pentru că la ceea ce se întâmplă în momentul de faţă la nivel global – ridicarea la nivel maxim a gradului de alertă din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pe de o parte şi declararea stării de pandemie, care bate la uşă, pe de altă parte, probabil că în zilele următoare o să asistăm la un astfel de anunţ din partea OMS, având în vedere că această boală se transmite susţinut pe trei continente, în mai multe ţări, iar numărul de ţări afectate este de 50 din cele 194 de state ale Organizaţiei”, a afirmat Rafila, la Conferinţa Naţională RoVaccin – ediţia a VIII-a.

El a spus că îngrijorarea legată de vaccinare a crescut foarte mult odată cu apariţia noului coronavirus. „Acest lucru demonstrează că trebuie aplicate măsuri preventive imediate dacă vrem să controlăm problemele de sănătate publică legate de bolile transmisibile. Şi atunci avem două lucruri de făcut: pe de o parte să lucrăm pentru ţinerea sub control a acestei epidemii, în măsura în care acest lucru este posibil, pentru că sisteme de sănătate dezvoltate, cum ar fi cel din Coreea şi Italia, în momentul de faţă sunt depăşite de extinderea epidemiei. Pe de altă parte, să încercăm să îmbunătăţim protecţia copiilor noştri prin adoptarea unei legi a vaccinării, care să fie funcţională, adică menţinerea acelor prevederi care fac posibil accesul la vaccinuri şi la vaccinare şi reuşesc să aducă sprijin părinţilor care vor să se informeze şi responsabilizează tot lanţul de vaccinare începând cu Ministerul Sănătăţii, medicii şi terminând cu părinţii care trebuie să fie responsabili pentru copiii lor”, a adăugat Rafila.

În cadrul conferinţei a fost transmis şi un mesaj din partea preşedintelui Klaus Iohannis. Şeful statului îndeamnă la calm şi echilibru şi evitarea panicii în contextul noului coronavirus, fiind de datoria autorităţilor şi a corpului medical să informeze corect populaţia asupra situaţiei actuale şi a măsurilor care trebuie luate, a afirmat consilierul prezidenţial Diana Păun.

„Pentru că suntem într-un context epidemiologic ceva mai deosebit, vă transmis mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, care este un mesaj la calm şi echilibru, la evitarea panicii, dar şi un mesaj de responsabilizare adresat autorităţilor şi dvs, corpului medical, care trebuie să informaţi corect şi constant populaţia asupra situaţiei actuale, mai ales asupra măsurilor pe care populaţia trebuie să le ia pentru a evita răspândirea infecţiei cu coronavirus, care este o infecţie ce se transmite rapid, dar nu are o gravitate atât de mare ca alte situaţii similare înregistrate”, a spus Diana Păun.

Ea a menţionat că „preşedintele României s-a poziţionat de fiecare dată foarte clar ca susţinător al obligativităţii vaccinării”. „Implicarea Administraţiei Prezidenţiale în promovarea vaccinării a fost una constantă, iar această preocupare se încadrează în contextul internaţional. (…) Un sistem de sănătate sustenabil are la bază prevenţia, iar în cadrul politicilor de prevenţie imunizarea este piatra de temelie”, a subliniat Diana Păun.

Consilierul prezidenţial a opinat că, din nefericire, acoperirea vaccinară rămâne o problemă pentru ţara noastră. „Ratele de vaccinare în rândul copiilor sunt sub mediile europene şi sub ţinta recomandată de OMS. Nici în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva gripei situaţia nu este îmbucurătoare”, a spus ea.

Potrivit consilierului prezidenţial, rata de vaccinare împotriva gripei, în rândul persoanelor în vârstă, este scăzută şi a scăzut semnificativ de la 54% în 2007 la 8% în 2017, ţinta OMS fiind de 75%. „Între motive se numără informarea insuficientă cu privire la gratuitatea vaccinării, dar şi faptul că vaccinurile nu ajung în comunităţile de etnie romă. La modul general, putem adăuga stocurile insuficiente de vaccinuri, dar şi gradul scăzut de conştientizare a importanţei imunizării în rândul populaţiei şi chiar reacţii anti-vaccinale”, a adăugat Păun.

Preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Florin Buicu, a anunţat că proiectul legii vaccinării ar putea fi adoptat săptămâna viitoare. „Discuţiile pe legea vaccinării continuă, nu este o lege care a fost pusă în sertar, după cum am fost acuzaţi de unii şi de alţii, şi îmi doresc, nu ştiu dacă reuşim, dar ne-am propus să încercăm să avem o formă finală şi trecem legea săptămâna viitoare. Luni deja este anunţată o manifestaţie în jurul Parlamentului organizată de cei care sunt împotriva vaccinării. Mesajele care vin pe Facebook din partea celor care susţin vaccinarea sunt tot împotriva unor modificări propuse în legea vaccinării. Deci undeva suntem la mijloc: pe de o parte cei care susţin vaccinarea, pe româneşte, ne înjură, cei care sunt împotriva vaccinării, tot pe româneşte, ne înjură. În condiţiile acestea, dacă tot suntem înjuraţi, vom lua o decizie săptămâna viitoare”, a declarat Buicu. El a spus că susţine vaccinarea şi, în contextul actual, România are nevoie de legea vaccinării.

Şi secretarul de stat în MS Horaţiu Moldovan a precizat că Ministerul Sănătăţii susţine vaccinarea. „S-a dovedit că vaccinul este o metodă terapeutică ce reprezintă o revoluţie în sănătatea societăţii umane, este un apanaj al dezvoltării, un mesaj al civilizaţiei. (…) Din punctul de vedere al celor care reprezintă medicina ştiinţifică, medicina academică, este o surpriză că cineva se mai îndoieşte în 2020 de oportunitatea de a face vaccin. Ministerul Sănătăţii se poziţionează alături de Administraţia Prezidenţială şi, înţeleg, de comisiile de sănătate, într-o poziţie de susţinere a programului naţional de vaccinare. În România rata de vaccinare este încă mică, este sub media europeană şi în acest sens Ministerul Sănătăţii a promovat măsuri pentru a schimba această realitate”, a mai spus Moldovan. AGERPRES