Un număr de 3.000 de cabinete sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primară vor fi renovate, modernizate şi dotate cu echipamente, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„Proiectul se referă la dezvoltarea infrastructurii asistenţei medicale prespitaliceşti şi de data aceasta discutăm despre cabinetele medicilor de familie. (…) 3.000 de cabinete sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primară care vor fi renovate, modernizate şi dotate cu echipamente. Bugetul total al acestui proiect este de circa 180 milioane de euro. Există, conform PNRR, prevederilor din PNRR, două liste: o listă preselectată – 135 milioane de euro şi 45 de milioane de euro pentru alte 750 de cabinete de medicină de familie care se înscriu pe o platformă pe care o au la dispoziţie. 750 de cabinete dintr-un total mai mare care vor fi alese pe baza îndeplinirii criteriilor minimale de eligibilitate”, a explicat ministrul într-o conferinţă de presă.

Fiecare cabinet poate primi până la 60.000 de euro pentru echipamente şi reabilitare, renovare. „Prima – în valoare de 45.000 euro, cea de-a doua, de renovare, în valoare de maximum 15.000 de euro, decontabili direct celor care aplică pentru renovare. (…) Sunt eligibile echipamente IT sau programe informatice, mobilier, instrumentar medical, sisteme de dezinfecţie, analizoare rapide de biochimie, hematologie, EKG digital, ecograf portabil, spirometru digital, holter pentru monitorizare tensiunii arteriale, monitor pentru funcţiile vitale, defribrilator automat. Dotarea cabinetelor de medicină de familie este esenţială pentru transformarea cabinetelor de medicină de familie şi a medicilor de familie în furnizori de servicii medicale de complexitate de care oamenii au nevoie în sistem ambulatoriu”, a afirmat Alexandru Rafila.

El a precizat că finanţarea va fi acordată cu prioritate cabinetelor medicale din zone defavorizate – mediul rural şi zonele din oraşele mici. „În ceea ce priveşte elaborarea listei preselectate, au fost utilizate datele obţinute de la CNAS, respectiv lista medicilor de familie. S-a ţinut cont de dispersia populaţiei din zona în care se desfăşoară activitatea medicală, distanţa faţă de o unitate medicală care are UPU sau CTU şi un anumit spor legat de sporul care se acordă în contract acestor cabinete de medicină de familie, iar acest spor este acordat proporţional cu gradul de izolare. Cu cât localitatea este mai izolată, cu atât scorul este mai mare. (…) Au fost selectate 2.250 de cabinete de medicină de familie iar în rezervă, pentru că nu este sigur că toţi vor îndeplini criteriile necesare, există şi o listă de completare cu alte 1.100 de cabinete de medicină de familie. În cadrul apelului pe care l-am lansat în cursul acestei dimineţi, 750 de cabinete de familie au fost selectate”, a arătat Rafila.

Dosarele de finanţare se încarcă direct pe un site dedicat, iar pe site-ul ministerului există Ghidul beneficiarului, anexele aferente şi exemple de completare. „În ceea ce priveşte apelul necompetitiv, noi l-am deschis astăzi dimineaţă, la ora 10,00. Data limită a închiderii acestui apel este 30 decembrie 2022 sau după atingerea plafonului de buget. Data limită de implementare a proiectelor este 15 mai 2023. Acest pachet de 60.000 de euro nu este obligatoriu să fie utilizat în integralitatea lui, poate unii au aplicaţie care valorează 47.000 de euro şi se fac astfel de economii. Lista se va completa, sunt alte cabinete care pot apela la acest apel necompetitiv, se pot înscrie pe platformă. Platforma rămâne deschisă atât timp cât nu există o listă finală de 750 de cabinete sau cât timp mai este buget disponibil”, a spus ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a afirmat că durabilitatea proiectului trebuie asigurată până la 30 iunie 2026. „Noi trebuie să asigurăm durabilitatea acestui proiect până la 30 iunie 2026 – aşa a fost scris PNRR- , inclusiv spitalele care se vor construi din PNRR trebuie să fie gata tot până la 30 iunie 2026”, a adăugat ministrul. AGERPRES