Africa de Sud a depăşit pragul de 10.000 de cazuri confirmate de COVID-19, dintre care 194 de decese, a anunţat duminică seară Ministerul Sănătăţii, scrie AFP.

„Până în prezent, numărul total de cazuri confirmate de COVID-19 în Africa de Sud este de 10.015”, cu 595 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă, a precizat ministrul sănătăţii, Zwelini Mkhize, într-un comunicat.

Numărul morţilor a urcat la 194, cu opt în plus faţă de bilanţul precedent, iar cel al persoanelor vindecate la 4.173.

Ministrul a subliniat „cu îngrijorare” că 84% din cazurile confirmate de COVID-19 sunt localizate în două din cele nouă provincii ale ţării, Eastern Cape (sud-est) şi Western Cape (sud) care înglobează oraşul Cape Town.

Africa de Sud, ţara cea mai afectată de pandemie din Africa Subsahariană, a procedat până acum la peste 350.000 de teste, a precizat comunicatul ministerului.

De la 1 mai, guvernul a relaxat destul de repede măsurile de izolare impuse la sfârşitul lui martie.AGERPRES