Asociația Farmaciilor Independente Ethica subliniază necesitatea unei comunicări mai clare către populație a modului în care se efectuează testarea antigenică COVID-19 rapidă în farmacii.

Farmaciștii au un rol deosebit de important în sistemul de sănătate, în prevenirea bolilor și în îmbunătățirea stării de sănătate a populației, cu atât mai mult în perioade dificile precum cea pe care o trăim acum. De aceea, s-au alăturat celor din prima linie care luptă împotriva SARS-COV-2, prin consiliere de calitate și prin testarea antigenică rapidă pe care o realizează mai nou în farmacii.
Din păcate, ceea ce ar fi trebuit să constituie un ajutor calificat pentru sistemul sanitar și pentru pacienți, din lipsa unor informații corecte și prin lipsa de implicare a autorităților pentru a combate informațiile eronate, s-a transformat dintr-un demers salutar și util, într-o denigrare a profesiei de farmacist și a farmaciilor comunitare.
În urma modului în care au fost preluate în mass-media comunicatele Ministerului Sănătății, s-a creionat, eronat, în mentalul populației că testarea este gratuită în farmacii, în orice condiții.

AFIE dorește să aducă o serie de lămuriri pentru populație, în care să sublinieze faptul că serviciul de testare rapidă este un proces care are loc în anumite condiții și este supus taxării, la fel ca și în cazul testării efectuate de către alți operatori din domeniul sanitar.

Tarifarea acestui serviciu nu este un mod de a mări veniturile ci, strict, de a acoperi costurile farmaciei provenite din asigurarea spațiului de testare și a actului de testare. Populația trebuie să știe că farmacia este obligată să îndeplinească anumite condiții pentru testarea antigenică rapidă pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 în baza ordinului MS nr. 644/2021, printre care:
– efectuarea unui curs de instruire specifică pentru personalul farmaciei implicat în activitatea de testare
– încheierea unui contract cu un operator economic autorizat pentru transportul, tratarea și eliminarea deșeurilor medicale
– amenajarea unei zone specifice pentru testare care trebuie să fie bine aerisită și să aibă o suprafață de cel puțin 4 mp (de asemenea, activitatea de testare poate avea loc și într-un cort sau cabină de testare în imediata vecinătate a farmaciei comunitare sau a oficinei comunitare rurale)
– achiziționarea de echipament de protecție pentru personalul implicat în activitatea de testare compus din: mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră sau ochelari de protecție, mănuși de examinare de unică folosință, halat de unică folosință.
De asemenea, farmaciștii trebuie să aloce un timp de cca 15 minute pentru fiecare testare, timp în care nu pot desfășura altă activitate.

Legat de testele antigenice rapide folosite AFIE precizează că:
– în vederea testării (proces care se înregistrează la DSP), farmaciile utilizează exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 din nazofaringe
– testarea se realizează prioritar cu teste antigenice rapide preluate cu titlu gratuit de la Ministerul Sănătății, prin direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București
– datorită modului în care a fost făcut instructajul în unele județe, aceste teste gratuite au fost alocate prioritar anumitor categorii de persoane, respectiv persoanele contact sau cu suspiciune de infectare COVID
– testele gratuite nu pot fi oferite pacienților pentru autotestare acasă
– testele gratuite sunt oferite în stocuri limitate

Faptul că în presă serviciul de testare a fost prezentat ca fiind complet gratuit a dus la apariția unor situații conflictuale și la blocarea activității unor farmacii. În condițiile în care incidența COVID-19 este în continuă creștere și, ca atare, cererea de testări antigenice rapide este în continuă creștere, farmaciile ETHICA vor să prezinte câteva reguli pe care populația este bine să le cunoască pentru ca întreg procesul de testare să funcționeze ușor atât pentru pacient, cât și pentru farmaciști:

„Farmaciștii ETHICA vă sfătuiesc:
– Dacă doriți să efectuați un test rapid, programați-vă în prealabil.
– Trebuie să știți că puteți aștepta, dacă la ora programată vor sosi pacienți cu indicație prioritară.
– Deși testele sunt gratuite, serviciul de testare este unul tarifat, deci întrebați în prealabil care este costul acestui serviciu. Taxăm serviciul pentru a acoperi costurile generate de acesta.
– Nu putem efectua un număr nelimitat de teste pe zi, ci doar în anumite intervale orare. Din nou, programarea este esențială.
– Sperăm ca aceste reguli simple să fie înțelese și acceptate. Astfel vom reuși să oferim un serviciu de calitate și să venim cu adevărat în beneficiul dumneavoastră, al pacienților.
Vă mulțumim!”

AFIE își reafirmă inițiativa farmaciilor de a fi în primele rânduri, în sprijinul comunității, în combaterea pandemiei de coronavirus și speră ca eforturile farmaciștilor să fie recepționate corect. Sperăm ca modul de desfășurare a procesului de testare antigenică rapidă din farmacii să fie înțeles corect și farmaciștii să fie susținuți în demersul lor de a veni în sprijinul pacienților și al autorităților în lupta împotriva pandemiei COVID-19.