Manifestările rinoconjunctivitei alergice sezoniere devin mai ample toamna, având impact semnificativ asupra calităţii vieţii pacienţilor, iar manifestările clinice pot fi determinate de sporii anumitor specii de mucegaiuri şi de polenul plantelor ce înfloresc în această perioadă, susţine medicul primar Alergologie şi Imunologie Clinică, dr. Adriana Mihaela Tudose de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr Carol Davila”.
„Deşi există variaţii importante în funcţie de condiţiile climaterice, vorbim de un sezon ‘al buruienilor’ în perioada august-octombrie„, a declarat pentru AGERPRES Adriana Mihaela Tudose.
Potrivit acesteia, simptomele acuzate de marea majoritate a pacienţilor sunt reprezentate de strănut în salve, prurit oculo-nazal, secreţii nazale apoase, obstrucţie nazală (nas înfundat), hiperemie conjunctivală (ochi roşu). În plus, unii pacienţi pot prezenta manifestări de astm (dificultăţi în respiraţie, tuse, respiraţie şuierătoare).
„La pacienţii cu sensibilizare la polenul de Ambrosia artemisifolia (iarba pârloagelor) domină simptomatologia oculară. (…) Perioada de polenizare începe la sfârşitul lunii iunie, cu un vârf al concentraţiei de polen în aer în a doua jumătate a lunii august şi se întinde până în octombrie. Doar medicul alergolog poate efectua testarea care pune în evidenţă alergenul sensibilizant (există mai multe tipuri de polen în aceeaşi perioadă a anului). În funcţie de sensibilizările identificate indică tratamentul optim, individualizat, inclusiv imunoterapia alergen specifică – singurul tratament posibil curativ”, mai afirmă medicul.
Medicul mai susţine că este important de ştiut faptul că unii pacienţi cu manifestări de alergie la polenul de buruieni pot asocia diferite acuze digestive (mâncărime la nivelul cavităţii bucale, edem limbă, buze, ‘senzaţie de nod în gât’, balonări, tranzit accelerat) la consumul anumitor fructe şi legume, aspect cunoscut ca sindrom de alergie orală.
În plus, persoanele care sunt alergice la polenul buruienilor prezintă un risc crescut în cazul consumului de produse fitoterapice (produse tip plafar) sau produse apicole (polen, miere).
„Pentru evitare simptomelor neplăcute pacienţii alergici sunt sfătuiţi să evite activităţile exterioare, în aer liber, să păstreze ferestrele închise pe timpul zilei, atât acasă cât şi în maşină, să îşi schimbe hainele după ce ies afară pentru perioade mai lungi de timp, să facă duş la sosirea la domiciliu, să se spele frecvent pe faţă şi mâini, să evite sau să consume cu precauţie fructe şi legume crude, dacă au prezentat manifestări de sindrom de alergie orală (până la evaluarea alergologică). Evitarea este întotdeauna cel mai bun tratament pentru alergii. Însă, atunci când acest lucru nu este posibil, există medicamente ce pot ajuta la controlul simptomelor: antihistaminicele sunt cele mai frecvente medicamente utilizate, iar corticosteroizii topici sunt eficienţi în tratarea inflamaţiei nazale”, explică Adriana Mihaela Tudose prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit acesteia, imunoterapia alergen specifică este singurul tratament ce schimbă istoricul natural al bolii (rinită, conjunctivită, sinuzită, astm), protejând în privinţa apariţiei de noi sensibilizări.
Imunoterapia presupune administrarea de doze treptat crescătoare de alergen sensibilizant. Astfel, determină sistemul imunitar să devină tolerant, reducând simptomele de alergie atunci când pacientul este expus la alergenul din mediu. AGERPRES