Conducerea Ministerului Sanatatii Publice (MSP) si cea a Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare sunt acuzate de Consiliul Local, Ordinul Asistentilor din Romania si Sindicatul Sanitas ca au organizat si validat, in afara cadrului legal, concursuri pentru ocuparea unor posturi de directori la respectivul spital.
Primarul localitatii Poiana Mare, Petre Simion, si presedintele Sindicatului Sanitas Dolj, Ileana Ionescu, sustin ca, desi la Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare concursurile organizate, incepand cu luna iunie, pentru ocuparea posturilor de director de ingrijiri, director administrativ si director financiar-contabil, s-au desfasurat prin incalcari ale legislatiei in vigoare, acestea au fost validate de MSP, cu toate ca au fost depuse numeroase contestatii.

„Am depus contestatii in timp real la MSP, adica in termen de 24 de ore lucratoare, si am sesizat toate neregulile. Din pacate abia azi (miercuri, 11 iulie) am primit raspuns de la MSP, care ne aduce la cunostinta ca s-a validat concursul, pentru ca nu am depus contestatii in termen de 24 de ore. Pai cine era sambata la minister sa ne primeasca noua contestatiile, iar termenul legal de depunere a contestatiilor este de 24 de ore lucratoare. Noi nu vrem sa fim partasi la neregulile care s-au facut la organizarea acestui concurs si vom continua formele legale de protest”, a spus liderul Sanitas Dolj.

Managerul spitalului din Poiana Mare, dr. Dumitru Ivantu, membru PNL, sustinut de conducerea MSP, este acuzat de contestatari ca ”aplica propria lege, pentru a-si promova propriile interese”. Conform normelor, din comisia de concurs pentru ocuparea posturilor sus-mentionate, trebuia sa faca parte un membru al conducerii Colegiului Medicilor Dolj, insa dr. Ivantu, potrivit contestatarilor, a numit un medic din Spitalul Poiana Mare si altul de la Spitalul Calafat, simpli membri cotizanti la Colegiul Medicilor.

De asemenea, reprezentantii Consiliului Local Poiana Mare au fost exclusi din comisia de concurs. Viceprimarul Emil Padureanu sustine ca, la Poiana Mare, s-a desfasurat un concurs pe baza unui ”ordin-fantoma”, care a fost castigat de cadre medicale ale caror dosare nu corespund criteriilor legale. Astfel, in procesul-verbal, pe care acesta l-a intocmit dupa verificarea dosarelor candidatilor, se precizeaza ca asistentul medical Veronica Tomescu, candidat pentru postul de director de ingrijiri medicale, ”este parte intr-un proces penal si nu are studiile corespunzatoare”, urmand sa le definitiveze in luna august. Pe langa acestea, are o amenda administrativa.

De asemenea, candidatul pentru functia de director financiar-contabil nu indeplineste conditiile legale, respectiv nu are vechimea necesara pentru post, conform Codului Muncii. Nici directorul administrativ, potrivit contestatarilor, nu se incadreaza in normative, acesta fiind economist debutant. Primarul Simion sustine ca directorul spitalului este sustinut in teritoriu prin ordine emise de ministrul sanatatii publice, Eugen Nicolaescu.

”Intr-o singura luna, ministerul a emis trei ordine privind metodologia-cadru de organizare a concursurilor pentru comitetul director. De primul Ordin – nr. 284/2007 – am aflat intamplator si, dupa ce l-am citit si am vazut ca avem dreptul sa facem parte din comisie, ne-am prezentat si noi. Erau acolo patru doamne de la minister care spuneau ca ele sunt comisia, dar, in urma unor faxuri intre primarie si minister, am reusit sa il punem ca supraveghetor la concurs pe viceprimarul Padureanu (PNL)”, a spus Simion.

Acesta a afirmat ca, dupa mai multe ore de deliberari, timp in care reprezentantii autoritatilor locale au verificat dosarele candidatilor, concursul a fost amanat pentru ziua de 22 iunie. La data programata, insa, autoritatile locale au aflat ca nu mai pot sa faca parte din comisia de concurs, pe motiv ca un nou ordin – al treilea, de fapt, dat in cateva zile – le-a interzis sa fie prezente. „Ordinul 956/2007 ne interzice sa facem parte din comisia de supraveghere a concursurilor. De curiozitate, l-am cautat in Monitorul Oficial si nu l-am gasit inregistrat”, a spus primarul Simion.

Ordinul nr. 956/2007, semnat de ministrul Eugen Nicolaescu, nu se gaseste nici in lista celor 70 de ordine emise de minister de la inceputul anului, postata pe site-ul ministerial pana la 1 iulie. Directorul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, Dumitru Ivantu, este, insa, de alta parere. El a declarat ca toate concursurile de la Poiana Mare s-au desfasurat legal, in baza ordinelor emise de MSP, si nimeni nu a contestat aceste concursuri. „Nu a fost niciun fel de neregula si nu au existat contestatii. Ca atare, cu toate persoanele care au castigat respectivele functii din comitetul director am incheiat contracte de munca inca de la inceputul acestei luni”, a spus Ivantu.