ambulante.jpgActivitatea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui este dată peste cap după ce conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui a decis sistarea intervenţiilor chirurgicale în unitatea sanitară şi direcţionarea pacienţilor care necesită operaţii către spitalele din judeţul Iaşi.
Decizia conducerii unităţii sanitare vasluiene a venit deoarece spitalul are un mare deficit de medici anestezişti, mai ales după demisia unui doctor acuzat că ar fi fost implicat în decesul a doi pacienţi în mai puţin de o săptămână.

„Am făcut un memoriu către SAJ Vaslui şi am solicitat ca pacienţii care necesită intervenţii chirurgicale să fie transportaţi la Iaşi. Ştim că este greu, că sunt puţine ambulanţe, dar nu avem ce face. În medie câte cinci pacienţi trebuie trimişi zilnic la Iaşi, fiindcă noi nu putem opera decât urgenţele”, a declarat marţi dr. Lelia Croitoru, directorul medical al SJU Vaslui.

Conducerea SAJ Vaslui spune că activitatea instituţiei va fi afectată de această decizie, dar că se vor căuta soluţii pentru ca pacienţii să ajungă la timp pentru operaţii.

„Vom fi nevoiţi să chemăm oameni de acasă pentru a face faţă solicitărilor. Este şi aşa o perioadă foarte încărcată pentru instituţia noastră, trebuie să căutăm soluţii”, a declarat pentru AGERPRES directorul SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu. AGERPRES