Academia Națională de Medicină din Franța recomandă ca, atunci când este necesară amânarea dozei a doua a vaccinului împotriva Covid-19, această măsură să fie aplicată doar la persoanele cu vârsta de sub 50 de ani care nu au factori de risc pentru dezvoltarea unor forme severe de infecție, precum bolile cronice. 

Recomandarea este inclusă într-un document emis de instituția franceză la începutul acestei săptămâni, care analizează posibilele variante de vaccinare.

Astfel, autoritățile din Marea Britanie, care se confruntă cu un nou val de infectări asociat cu noua variantă mai contagioasă a virusului SARS-CoV-2, au anunțat că doza a doua de vaccin poate fi administrată după 12 săptămâni (în loc de 3 săptămâni cât este recomandarea producătorului Pfizer/BioNTech și 4 săptămâni în cazul Moderna), pentru a dubla numărul de persoane care primesc prima doză de vaccin în următoarele trei luni.

Membrii academiei franceze afirmă că experiența de până acum din domeniul vaccinologiei arată că administrarea tardivă a celei de-a doua doze, atunci când este vorba de un vaccin cu rapel, “nu compromite eficacitatea sa, deoarece este urmată în general de o creștere rapidă a titrului de anticorpi și de o reîntărire durabilă a imunității protectoare”.

 

 

Materialul integral pe www.360medical.ro