popescu laurentiu.jpgPreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România, vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină, acad. prof. dr. Laurenţiu M. Popescu, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică nu a dorit să semneze un contract de colaborare cu China în domeniul telocitelor.

Potrivit acestuia, specialiştii chinezi au iniţiat un proiect de colaborare în domeniul telocitelor şi al celulelor stem, proiect de mare interes pentru specialiştii din domeniul cardiologiei.

Acad. prof. dr. Laurenţiu Popescu a menţionat că în cursul vizitei pe care a făcut-o în China s-au discutat posibilităţile concrete extraguvernamentale de cooperare în domeniul medicinei translaţionale şi regenerative, domenii prioritare în medicina modernă. Medicina regenerativă este puternic sprijinită financiar de autorităţile din Republica Populară Chineză, care în ultimul an au investit peste 40 de miliarde de dolari în cercetarea ştiinţifică în acest domeniu, a arătat el.


Rolul telocitelor este acela de telecoordonare la distanţă prin intermediul prelungirilor lor extrem de lungi şi subţiri şi al altor tipuri celulare, de stabilire de contacte prin acestea. Grupul condus de acad. prof. dr. Laurenţiu Popescu a studiat prezenţa telocitelor atât în organe cavitare – inimă, tub digestiv, plămân, uter, trompe uterine -, cât şi în cele necavitare, cum sunt pancreasul, glanda mamară, placenta, dar şi în învelişul organelor – pleură, pericard, peritoneu. Unul dintre cele mai interesante materiale este cel legat de prezenţa şi rolul telocitelor în „repararea” cardiacă după infarctul miocardic, implicarea acestora fiind de maximă importanţă.


Colaborarea cu specialiştii din China ar ajuta în acest sens, aceştia fiind preocupaţi de celulele stem, care, împreună cu telocitele, ar putea ajuta la repararea unei părţi în urma unui infarct de miocard. Prezenţa telocitelor a fost confirmată independent, prin metode diferite şi de grupuri din Italia, Germania, Marea Britanie, Spania şi bineînţeles China, a menţionat acad. prof. dr. Laurenţiu Popescu. Faptul că acest proiect nu a fost aprobat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică nu va duce la oprirea cercetării de către grupul academicianului Laurenţiu Popescu.


El a precizat că-şi va continua cercetările chiar dacă nu primeşte nici un suport. Prof. Laurenţiu Popescu a anunţat că peste două săptămâni va veni în România un specialist din Germania pentru această cercetare. El s-a arătat dezamăgit de faptul că atunci când există un astfel de proiect, în care România a fost prima care a anunţat descoperirea, pentru prima dată după foarte mulţi ani, a unui nou tip de celulă, grupul de cercetători să nu fie sprijinit. Proiectul realizat cu partea chineză ar fi permis un schimb de specialişti între cele două ţări şi nu ar fi costat foarte mult statul român, susţine prof. Popescu.


Pe plan internaţional există un foarte mare interes pentru acest domeniu. Cercetările făcute de grupul condus de acad. prof. dr. Laurenţiu Popescu au fost apreciate şi de prof. Piero Anversa, considerat personalitatea numărul unu pe plan mondial în ceea ce priveşte abordarea celulelor stem în inimă. În vizita pe care acad. prof. dr. Laurenţiu Popescu a făcut-o în SUA la invitaţia unor personalităţi din lumea medicală americană, s-a evidenţiat acceptarea existenţei telocitelor ca un nou tip de celule în organismul uman, care ar putea produce o adevărată „revoluţie” în sens pozitiv în medicina contemporană, respectiv folosirea în „tandem” a celulelor stem şi a telocitelor pentru terapie. La finalul întâlnirii pe care prof. Laurenţiu Popescu a avut-o cu prof. Piero Anversa, medicul american a arătat că este convins de existenţa telocitelor şi a menţionat un parteneriat româno-american care ar putea deveni de o importanţă majoră pentru tratamentul infarctului de miocard. AGERPRES