Absenta medicamentelor va fi sanctionata cu inchiderea farmaciilor

Farmaciile din care lipsesc timp de doua zile medicamente din programele nationale si pentru care respectivele unitati s-au angajat, prin contractul cu Casa de Asigurari de Sanatate, sa le asigure permanent, vor fi inchise, potrivit ministrului sanatatii, Eugen Nicolaescu.
Declaratia lui Eugen Nicolaescu a venit ca reactie a afirmatiilor unor angajati ai unei farmacii din Bucuresti verificata, potrivit carora din unitate lipsesc anumite medicamente pentru tratamentul post-transplant si pentru boli psihice. Tot in cadrul controlului, inspectorii au constatat incorectitudini privind conditiile de depozitare a cutiilor cu materiale sterile (produse de recoltare erau pe jos) si existenta unor probleme legate de umiditatea din unitate.

Eugen Nicolaescu a precizat ca, in baza contractului dintre farmacie si Casa de Asigurari de Sanatate, in cazul in care un bolnav solicita un medicament din programul national, iar acesta lipseste, farmacistul are obligatia sa-l aduca in unitate in cel mult 48 de ore, altfel autoritatile ii pot rezilia contractul. “Cei care au contract cu Casa pentru medicamentele din programele nationale au obligatia ca in 48 de ore sa aduca medicamentul, altfel Casa poate sa-i rezilieze contractul. Vrea sa lucreze in sistemul de medicamente compensate, atunci respecta legea. Daca nu vrea sa lucreze, nu mai lucreaza cu Casa, nu mai ia bani publici si vinde medicamente la liber”, a mai declarat Nicolaescu.