Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Moinești, sub patronajul Academiei de Științe Medicale din Romania, Academiei Oamenilor de Știință din Romania, Uniunii Medicale Balcanice, Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și Universității Transilvania din Brașov, organizează cea de-a XIX-a Ediție a Conferinței cu participare internațională „Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Municipal de Urgenta Moinești”, în perioada 11-13 iulie 2024.
Va fi un eveniment științific organizat pe sesiuni aplicativ-practice și teoretice, reunind practicieni de mare valoare din specialitățile medico-chirurgicale atât din țară cât și din străinătate. De asemenea, va fi un prilej de reuniune științifică adresata profesioniștilor din sistemul medical românesc, forurilor decizionale superioare, managerilor de spitale, medicilor specialiști și rezidenți de diferite specialități, asistenților medicali, kinetoterapeuților, dieteticienilor și studenților la medicina, oferind astfel oportunitatea de a participa la o manifestare complexa și interesanta, centrată pe dialogul experților din domeniul medical.
Este important de menționat faptul că, pentru a doua oara, vă fi găzduită în cadrul evenimentului și Reuniunea Chirurgilor din Moldova “Iacomi Razesu”, aflata la cea de a XL-a ediție, manifestare coordonata de Acad. Dr. Virgil Razesu.
Evenimentul reprezintă și o ocazie de întălnire a membrilor Asociației Alianța Spitalelor, ce va avea loc în data 12 iulie 2024, în cadrul Mesei Rotunde și va avea că subiect principal de discuții Strategia Națională în Sănătate.
În acest an, conferință își propune să vina cu un suflu nou, prin amplificarea și fundamentarea noilor concepte aplicate în medicina moderna, că beneficiu pentru pacientul de astăzi, subiecte care vor fi dezbătute în cadrul meselor rotunde, cursurilor, workshop-urilor și sesiunilor interactive.
Programul detaliat al evenimentului aici: https://www.spitalmoinesti.ro/zilele-medicale-2024/