Municipiul Iași a fost gazda celei de-a XIX-a ediții a Conferinței Naționale de Neonatologie. Evenimentul, care s-a desfășurat în perioada 21 – 23 septembrie, a fost organizat de Asociația de Neonatologie din România, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” Iași și Colegiul Medicilor din România. Manifestarea a avut loc la Palatul Culturii și a avut ca temă: „Infecțiile neonatale”.
„Subiectul, generos și provocator, ne oferă excelenta ocazie de a trăi împreună bucuria rezultatelor muncii noastre, dar și curajul de a ne recunoaște neîmplinirile, ca fiind cea mai sigură și onestă cale de a evolua profesional”, a declarat prof.univ.dr. Maria Stamatin, președintele Conferinței Naționale de Neonatologie.
Evenimentul a fost precedat de două cursuri preconferință care s-au desfășuar simultan la Palatul Culturii Iași: „Infecții asociate asistenței medicale – o posibilă provocare cu final fericit” (coordonator și lector: prof.univ.dr. Doina Azoicăi) și „Neonatal neurodevelopmental care” (coordonator: prof.univ.dr. Maria Stamatin, lectori: Sandro Dessardo, Petra Heep).