Începând de azi, 20 octombrie 2022, Secţia Clinică Chirurgie Generală II a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu îşi va desfăşura din nou activitatea la etajul I al clădirii Blocului chirurgical, fiind redeschisă pentru pacienţi, după ce, săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Sibiu a finalizat lucrările de reabilitare termică a acesteia.
Ulterior, s-a desfăşurat igienizarea/ curăţenia spaţiului şi s-au derulat procedurile de relocare a mobilierului, pacienţilor internaţi şi echipamentelor de la parterul clădirii medicale unde secţia a funcţionat în perioada desfăşurării lucrărilor.
Secţia a fost complet renovată şi modernizată, ca parte a proiectului „Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu – Blocul chirurgical”, gestionat de Consiliul Judeţean Sibiu.
Valoarea lucrărilor efectuate la Chirurgie II este de aproximativ 2,5 milioane lei fără TVA, bani proveniţi din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2022 şi dintr-o sponsorizare din partea SNGN ROMGAZ SA.
Au fost executate următoarele lucrări:
- Schimbarea tâmplăriei interioare şi exterioare;
- Înlocuirea pardoselii şi a tapetului;
- Izolarea interioară a pereţilor;
- Înlocuirea instalaţiilor electrice, termice, sanitare şi de ventilaţie: placarea tavanelor cu rigips.
Secţia Clinică Chirurgie Generală II este a doua secţie din Blocul chirurgical reabilitată/ modernizată în acest an, după Secţia Clinică Urologie, care a fost redeschisă la începutul lui aprilie (detalii aici).
Reabilitarea Blocului Chirurgical va continua cu lucrările de la Secţia Clinică Ortopedie – Traumatologie situată la etajul II, care vor începe în curând iar după finalizarea acestora, cu lucrările de la Secţia Clinică Chirurgie Generală I.
Valoarea totală a contractului de execuţie pentru reabilitarea termică a întregului Bloc chirurgical este de 13.960.326,25 lei fără TVA, proiectul fiind gestionat de Consiliul Judeţean Sibiu.
„Ne bucurăm că am reuşit să reintroducem în circuit una dintre cele mai mari şi importante secţii ale spitalului, care deserveşte un număr ridicat de pacienţi. În urma investiţiilor şi lucrărilor efectuate, condiţiile în care se desfăşoară activitatea medicală sunt moderne iar pacienţii au parte, pe lângă actul medical în sine, realizat în mod profesionist de colegii chirurgi, şi de confort şi igienă la standardele actuale. Avem două secţii finalizate (n.a. Urologie şi Chirurgie II). Urmează celelalte două secţii din Blocul Chirurgical şi este o provocare să asigurăm fronturile de lucru concomitent cu continuitatea activităţii medicale, dar în acelaşi timp este vital să renovăm întreaga clădire şi să o eficientizăm astfel şi din punct de vedere energetic. Mulţumim pacienţilor pentru înţelegerea de care au dat dovadă pe parcursul lucrurilor şi suntem convinşi că vor aprecia rezultatul acestui proiect ai cărui principali beneficiari sunt”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.
După reabilitare, Secţia Clinică Chirurgie Generală II cuprinde:
- 14 saloane totalizând 48 de paturi cu câte două, trei, patru şi cinci paturi pe salon; unele dintre saloane sunt dotate cu grupuri sanitare proprii; toate saloanele sunt dotate cu mobilier modern;
- Două grupuri sanitare (femei /bărbaţi) pe holul secţiei;
- Sală de tratament;
- Cabinet medic şef;
- Cabinet asistente;
- Cabinet medici şi raport de gardă;
- Oficiu;
- Boxă materiale curăţenie/ dezinfecţie şi lenjerie;
De asemenea două săli de operaţie din Blocul operator au fost reabilitate.
Lucrări de reabilitare şi modernizare au fost finalizate şi la două săli de operaţie din cele şapte ale Blocului Operator de la etajul I.
Lucrurile executate au constat în:
- Refacerea finisajelor interioare
- Placare pereţi cu materiale bactericide
- Pardoseli din materiale bactericide
- Schimbare circuite electrice
- Schimbare instalaţii termice
- Schimbare tâmplărie interioară
Valoarea reabilitării celor două săli de operaţie a fost de 1 milion de lei, fonduri asigurate prin Agenda de Sănătate a Primăriei Sibiu. Până la sfârşitul lunii decembrie 2022 urmează să fie reabilitate celelalte cinci săli de operaţie.
„Odată cu finalizarea acestor lucrări, pot spune că Secţia Chirurgie II a intrat într-o nouă eră, una în care sunt întrunite condiţiile unui act medical de calitate: curăţenie, confort, dotări – într-un spaţiu modern şi primitor. Această investiţie era absolut necesară pentru a putea asigura un act medical de calitate. Mulţumesc Consiliului Judeţean Sibiu şi echipei de management a spitalului pentru iniţierea şi gestionarea acestui proiect precum şi tuturor celor care au contribuit la implementarea să”, a declarat Conf. Univ. Dr. Dan Bratu, medicul şef al secţiei.