Pacientul care a suferit un transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni avea un ficat foarte mare de 23 de kilograme din cauza afecţiunii de care suferea, boală polichistică hepatică, şi pentru aceasta i s-a transplantat un ficat normal de 1,700 kilograme. Acest ficat foarte mare făcea compresiune asupra celorlalte organe. Operaţia a fost una complexă, dar a decurs în condiţii bune.

La Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni, echipa condusă de prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul primului transplant hepatic din România, a efectuat cel de-al 22-lea transplant unui pacient de 38 de ani, al cărui ficat bolnav cântărea 23,2 kilograme.

„Este cel mai mare ficat înlocuit pentru această afecţiune din lume. Operaţia a decurs în condiţii foarte bune”, a declarat, miercuri, prof. dr. Irinel Popescu. Donatorul a fost un pacient de 56 de ani, aflat în moarte cerebrală. De la acesta s-au recoltat ficatul, rinichii şi corneea, a precizat, pentru AGERPRES, dr. Victor Zota, coordonatorul naţional pentru transplant. AGERPRES