Proiectul ‘SCREENING TB – Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă’, derulat Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’, a fost lansat la Vaslui, în prezența autorităților județene.

În cadrul proiectului, o caravană mobilă se va deplasa în 20 de comunități vasluiene pentru depistarea activă a cazurilor de tuberculoză, inclusiv a tuberculozei latente, fără simptome de boală.

‘Consiliul Județean Vaslui, prin Spitalul Județean de Urgență, are secție TBC și investim în acea secție în așa fel încât pacienții noștri să aibă posibilitatea unui mediu propice vindecării acestei boli. Consiliul Județean încearcă menținerea unor condiții bune pentru pacienți, anul acesta se va reabilita partea electrică a spitalului TBC, urmează să fie instalate și aparate de aer condiționat. Investiția se ridică la peste 1,65 milioane de lei, bani din bugetul Consiliului Județean Vaslui. Secția TBC îngrijește în medie, lunar, 30-35 de pacienți, durata de spitalizare în astfel de cazuri este de aproximativ 30 de zile, tratamentele fiind de lungă durată. Vom fi la dispoziția echipei de implementare în coordonarea tuturor activităților astfel încât proiectul să fie de un real succes’, a spus președintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian Trifan, citat pe site-ul instituției.

Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, a menționat că tuberculoza este o boală care poate fi tratată, subliniind importanța prevenției.

‘În perioada martie-aprilie, unitatea mobilă a Institutului de Pneumoftiziologie va desfășura activități de depistare în mai multe localități din județ, oferind acces rapid și eficient la screening-ul pentru tuberculoză. Aceste acțiuni sunt esențiale în identificarea precoce a cazurilor și prevenirea răspândirii bolii în rândul populației, în special în zonele cu risc crescut. Este importantă colaborarea între autoritățile locale și instituțiile de sănătate publică pentru a asigura succesul acestui proiect. Educația continuă a populației și accesul facil la servicii medicale de calitate sunt pași esențiali în eradicarea acestei patologii’, a precizat Popica.

Proiectul presupune, pe lângă screeningul pacienților, și sesiuni de formare pentru cadrele medicale.

‘Programul de screening are ca grup țintă 75.000 de persoane la nivel național, urmează să parcurgă întreg teritoriul României și este dedicat în principal persoanelor vulnerabile, care nu au acces facil la servicii medicale. Mergem în mediul rural și în mediul urban, dar în zone în care trăiește populație vulnerabilă sau în zone marginalizate, conform raportului înregistrat la Ministerul Muncii. Utilizăm patru unități mobile cu tehnologie de ultimă generație, cu citire cu inteligență artificială a radiografiilor. Reușim să avem un răspuns, o probabilitate într-un timp extrem de scurt’, a declarat reprezentantul Institutului de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’, Dragoș Dendrino.

Acesta a subliniat că, în România, depistarea și tratamentul tuberculozei sunt gratuite, de îngrijire medicală putând beneficia și persoanele neasigurate.

În proiect sunt implicate localitățile Bogdana, Ferești, Codăești, Pușcași, Ivănești, Dragomirești, Puiești, Gherghești, Pogana, Bogdănești, Băcești, Dumești, Negrești, Rebricea, Zăpodeni, Oșești, Hoceni, Arsura, Fălciu și Murgeni.

Proiectul, în valoare de 40.355.358,78 lei, este finanțat prin Programul European de Sănătate, cofinanțat de Ministerul Sănătății și este derulat de Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’, în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică, Fundația ‘Romanian Angel Appeal’, Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate și Direcția de Sănătate Publică Vaslui.

Județul Vaslui a înregistrat în anul 2024 o incidență de 55 de cazuri la suta de mii de locuitori, peste media națională care se situează la 46 de cazuri la suta de mii de locuitori. AGERPRES

 

Sursa foto: Consiliul Județean Vaslui