Sistemul sanitar in domeniul sanatatii mentale in Romania este orientat excesiv spre interventie, in detrimentul preventiei, iar serviciile sunt oferite preponderent in mediul spitalicesc, neexistand niciun fel de colaborare intre medicul de familie, psihologul din scoala/ gradinita, medicul psihiatru, cadrele didactice si asistentul social, a declarat, joi, Gabriela Alexandrescu, presedinte executiv Salvati Copiii Romania, cu ocazia inaugurarii primului centru de educatie emotionala si comportamentala ”Salvati Copiii”.
”Primii sapte ani de viata reprezinta perioada optima pentru promovarea sanatatii sociale si emotionale si prevenirea tulburarilor de sanatate mentala. Experienta si studiile realizate pana acum ne-au aratat ca interventiile timpurii scad costurile din sistemul de sanatate si reduc consecintele negative ale acestor probleme asupra familiei si comunitatii. (…) Dorim sa schimbam aceste lucruri si sa oferim servicii integrate intr-un mediu prietenos, nestigmatizant. Estimam ca aproximativ 800 de copii, adolescenti si familiile lor vor beneficia anual, in mod gratuit, de serviciile oferite de profesionistii nostri in cadrul centrului ce functioneaza in spatiul pus la dispozitie de BCR”, a spus Gabriela Alexandrescu.
Datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca, la nivel european, unul din cinci copii prezinta o problema de sanatate emotionala sau comportamentala, dar mai putin de un sfert dintre acestia beneficiaza de servicii adecvate de evaluare,consiliere si interventie psihologica. ”Raportate la datele europene, pentru Romania estimarile arata ca 13% dintre copii pot dezvolta o tulburare de anxietate (572.461 copii), 5% ADHD (220.177 copii), iar 3,5% prezinta risc de depresie clinica (154.124 copii)”, a mentionat Alexandrescu.
Centrul ”Salvati Copiii” este un proiect realizat de Salvati Copiii Romania si finantat din fonduri acordate de catre Guvernul Norvegiei prin intermediul Programului Norvegian de Cooperare pentru crestere economica si dezvoltare sustenabila in Romania In cadrul centrului isi va desfasura activitatea o echipa formata din 12 specialisti care vor oferi servicii comunitare gratuite de evaluare clinica psihiatrica si psihologica a copiilor si adolescentilor, consiliere si psihoterapie individuala si de grup, programe de dezvoltare de abilitati sociale si emotionale pentru prescolari si scolarii mici, programe educationale si grupuri de suport pentru parinti.
De asemenea, vor fi dezvoltate programe de pregatire pentru profesionistii din sistemele de sanatate, educatie si protectie sociala – psihiatri, medici de familie, asistenti medicali si psihologi clinicieni, psihologi scolari, medici de familie si pediatri, asistenti sociali, logopezi. Centrul de Educatie Emotionala si Comportamentala pentru Copii, situat pe Bd. Unirii nr. 43-45, ofera servicii pentru copiii si adolescentii cu probleme de sanatate mentala – copii cu depresie, anxietate, tulburari de atasament, ADHD, tulburari de conduita, comportament agresiv etc. – sau cu risc de a dezvolta astfel de probleme, de exemplu copiii care trec prin experiente traumatizante de viata, care provin din familii dezorganizate sau defavorizate socio-economic, precum si pentru parintii acestora. Specialistii Salvati Copiii sunt disponibili pentru programarea consultatiilor de luni pana vineri, in intervalul orar 9-18, la numarul de telefon 021 321 00 50. AGERPRES

- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina