Guvernul României a aprobat, în cadrul şedinţei desfăşurate joi, 27 ianuarie a.c., contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 305 milioane de euro, în vederea realizării Spitalului Regional de Urgenţă Cluj.
Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj: „Odată cu aprobarea acestui contract s-a parcurs o etapă esenţială în vederea construirii la Cluj a Spitalului Regional, obiectiv de importanţă strategică pentru regiunea de nord-vest şi pentru întreaga ţară. În ceea ce ne priveşte, am susţinut şi vom continua să sprijinim necondiţionat acest proiect extrem de important pentru toţi clujenii.”
Unitatea sanitară cu şapte niveluri – subsol, parter şi cinci etaje, va avea 849 de paturi, 19 săli de operaţie şi va dispune de o tehnologie avansată, astfel încât să fie asigurate servicii medicale de urgenţă la cele mai înalte standarde, precum şi un act medical de calitate superioară. Acesta va beneficia de un heliport şi va avea 1.396 de locuri de parcare.
Estimarea este că investiţia, în valoare de circa 500 milioane euro, va fi realizată într-o perioadă de maxim şapte ani iar implementarea acesteia va fi asigurată prin Ministerul Sănătăţii.
Reamintim, în acest context, faptul că terenul pe care urmează să fie edificat spitalul a fost preluat de către Consiliul Judeţean Cluj prin Hotărâre de Guvern în anul 2012, după care forul administrativ judeţean şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate pentru viabilizarea acestuia.
În luna noiembrie 2017 Consiliul Judeţean Cluj a predat acest teren către Ministerul Sănătăţii cu situaţia pe deplin clară, pentru a se putea obţine de către România, prin intermediul Guvernului, finanţarea europeană necesară. Ulterior, Comisia Europeană a aprobat o investiţie în valoare de nu mai puţin de 47 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, pentru construirea şi dotarea Spitalului Regional de Urgenţă de la Cluj.