Medicalmanager.ro

Prof.univ.dr. Vasile Drug: O analiză simplă şi ieftină poate salva viaţa în cazurile de cancer colorectal

Preşedintele Societăţii Române de Neurogastroenterologie, prof.univ.dr. Vasile Drug, consideră că în foarte multe cazuri cancerul colorectal poate fi prevenit şi, mai mult decât atât, incidenţa acestei maladii ar scădea considerabil dacă o dată pe an am face o banală analiză, care costă cât o sticlă de suc.


Victor Costache: Niciun absolvent care reuşeşte să treacă pragul de 60% la Rezidenţiat nu va rămâne pe dinafară

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a dat asigurări că examenul de Rezidenţiat din acest an va avea loc pe data de 8 decembrie, conform procedurii în vigoare.


21 de persoane diagnosticate cu diabet, trei fiind internate, după testarea gratuită a glicemiei de la SJU Suceava

Trei persoane au fost internate în spital, iar alte câteva zeci au fost identificate cu pre-diabet şi diabet în cadrul testării gratuite a glicemiei organizate, în perspectiva Zilei Mondiale a Diabetului, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava.


Ludovic Orban: Taxa clawback a devenit cel mai mare inhibitor în dezvoltarea pieţei de medicamente

Premierul Ludovic Orban a afirmat că taxa clawback, aşa cum a fost gândită, a devenit “cel mai mare inhibitor” în dezvoltarea pieţei de medicamente.


Cum se folosesc însemnele acreditării pe spitale

”ACREDITAT” și ” ÎN PROCES DE ACREDITARE”, astfel de însemne grafice au început să fie afișate la intrările unităților sanitare din România, care au fost acreditate sau se află în procesul de evaluare pentru acreditare.


A început o nouă ediție AR-MEDICA, cel mai aşteptat eveniment medical din vestul României

Între 7 – 9 noiembrie 2019, la centrul expoziţional Expo Arad are loc o nouă ediţie AR-MEDICA, cel mai aşteptat eveniment medical din partea de vest a României, organizat de CCIA Arad.


Alexandru Rafila (Societatea Română de Microbiologie): Remarcăm un interes extraordinar pentru vaccinarea împotriva gripei

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat că, în acest sezon, se remarcă un interes extraordinar pentru vaccinarea împotriva gripei.


Cristian Buşoi este responsabilul Comisiei de Mediu si Sănătate din Parlamentul European pentru Agenţia Europeană a Medicamentului

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, vicepreşedinte al Comisiei de Mediu şi Sănătate (ENVI) din Parlamentul European, a fost numit responsabil al Comisiei ENVI pentru relaţia cu Agenţia Europeană a Medicamentului.


Spitalul din Câmpulung Moldovenesc a inaugurat Compartimentul ATI

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat pe 7 noiembrie, împreună cu primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, la inaugurarea Compartimentului de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc.


Vicepremierul Raluca Turcan: Deficitul la Fondul Naţional Unic de Sănătate este, la nouă luni, de 3 miliarde de lei

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că deficitul la Fondul Naţional Unic de Sănătate este, la nouă luni, de trei miliarde de lei.


Fonduri europene de aproape 9,5 milioane lei pentru Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi

Consiliul Judeţean Galaţi a emis ordinul de începere a lucrărilor la Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie, pe baza unui proiect cu fonduri europene, în valoare totală de peste 9.460.000 lei


Ludovic Orban: Agenţia Medicamentului trebuie să ia decizii corecte, rapide şi să renunţe la discriminări

Agenţia Medicamentului trebuie să ia decizi corecte, rapide, trebuie să ţină cont de realităţile de pe piaţă şi trebuie să renunţe la discriminările care există între diferiţii actori economici de pe piaţă, a atras atenţia premierul Ludovic Orban, care a participat la preluarea mandatului de ministru al Sănătăţii de către Victor Costache.


Circa 77.000 de copii vor învăţa cum să prevină traumatismele dentare

Aproximativ 77.000 de copii din clasele primare vor învăţa, în perioada noiembrie 2019 – februarie 2020, de la voluntarii Crucii Roşii Române cum să aibă grijă de sănătatea lor orală şi ce paşi să urmeze în cazul unui traumatism dentar, cu ocazia campaniei “Primul ajutor pentru dinţişor”.


Fluxul digital informativ face parte din programul de comunicare al acestui portal.
Fluxul informativ conține știri și analize profesionale din acest domeniu de activitate, dar este posibil ca uneori să contina și informații cu caracter comercial.
Acest email a fost trimis catre {email}, pentru ca ati fost de acord sa primiti Newsletter-ul Medicalmanager.ro. Click aici pentru a va modifica profilul. Pentru a renunta la newsletter click aici.