Campanie de conştientizare privind bolile tiroidiene
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) a lansat o campanie de conştientizare privind bolile tiroidiene. Preşedintele APAA, Rozalina Lăpădatu, a declarat, cu prilejul unei conferinţe de presă, că prin campania “Tiroida la control”, care va fi implementată timp de câteva luni împreună cu Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF), se încearcă conştientizarea oamenilor asupra afecţiunilor tiroidiene şi a amintit că se pot face analize decontate de CNAS pentru a depista anumite disfuncţii tiroidiene.
|
 |
Conferinţa Naţională ARPP 2018: Timişoara, 16-19 mai
Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) în parteneriat cu Asociaţia Psihiatrică Timişoara şi Universitatea de Medicină şi Famacie „Victor Babeş” din Timişoara organizează în oraşul de pe Bega, în perioada 16-19 mai, a XII-a ediţie a Conferinţei Naţionale ARPP 2018.
|
|
|
Acest email a fost trimis catre {email}, pentru ca ati fost de acord sa primiti Newsletter-ul MedicalManager. Click aici pentru a va modifica profilul sau pentru a renunta la newsletter. |
|