Medicalmanager.ro

PALMED: Cifrele din ultimele zile ne arată o creștere fără precedent a cazurilor confirmate de Covid-19 în România


Vlad Huțanu a fost numit Country Head Ad Interim Takeda România


Cum arată un spital sufocat de pacienți. La Ploiești, ajung pe pat cei în stare gravă, alții au așteptat pe hol chiar și două zile


Arad: Primarul din Lipova acuză presiuni pentru ca noul spital, la care joi încep procedurile de recepție, să fie alocat pacienţilor COVID-19


Al doilea val al pandemiei se extinde în Europa. Farmaciile din Franţa fac tot mai multe teste serologice rapide


Beneficii demonstrate aduse de tratamentul cu Empagliflozin la adulții cu insuficiență cardiacă cu și fără diabet zaharat


Johnson & Johnson a început studiile clinice de siguranţă pe oameni pentru vaccinul său împotriva COVID-19


Horaţiu Moldovan: Nu există argumente ştiinţifice care să demonstreze că industria turismului favorizează creşterea numărului de infectări


Mureş: Centrul medical privat care efectuează teste COVID-19 – listă de priorităţi din cauza supraaglomerării


Tătaru: Avem în acest moment 6 judeţe unde creşterea este de peste 30%


1345 de cazuri noi de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 24.147 de teste


Horațiu Moldovan: Suntem încă într-o perioadă de creștere a epidemiei, însă ritmul nu este exploziv


Anchetă internă la Spitalul Judeţean Focşani după ce un bolnav pozitiv a fost internat în salon cu un pacient negativ


Studiu: Circa 70% dintre pacienții cu Covid-19 primesc antibiotice inutil


Gestionarea pandemiei de COVID-19 arată o nevoie acută de medici pe diverse specialități deficitare în sistemul medical românesc


DSP susține că există cinci focare de COVID-19 active în Vrancea


Centrele de transfuzii fac apel către cetățeni pentru nevoia de sânge din spitale


Banala răceală pregăteşte sistemul imunitar pentru a recunoaşte COVID-19 (studiu)


„Solidaritatea Sanitară” solicită rezolvarea problemei personalului medical care lucrează în corturile de triaj la peste 45 de grade Celsius


Tratamentul cu Isturisa scade rapid și susținut nivelul cortizolului în sindromul Cushing


Cabinetul stomatologic al Fundației Baylor Marea Neagră oferă soluții medicale gratuite persoanelor cu HIV/SIDA



Fluxul digital informativ face parte din programul de comunicare al acestui portal.
Fluxul informativ conține știri și analize profesionale din acest domeniu de activitate, dar este posibil ca uneori să contina și informații cu caracter comercial.
Acest email a fost trimis catre {email}, pentru ca ati fost de acord sa primiti Newsletter-ul Medicalmanager.ro. Click aici pentru a va modifica profilul. Pentru a renunta la newsletter click aici.