Primăria Sectorului 2 şi D.G.A.S.P Sector 2 au lansat, astăzi, Campania „2 pentru o nouă viaţă”, un demers amplu dedicat sprijinirii persoanelor şi cuplurilor care se confruntă cu probleme de fertilitate, o realitate tot mai prezentă în societatea românească.

„Infertilitatea nu este doar o problemă medicală, ci şi una profund emoţională şi socială. Prin această campanie, ne dorim să oferim nu doar sprijin concret, ci şi speranţă. Sectorul 2 devine, astfel, un exemplu de implicare şi responsabilitate faţă de nevoile reale ale comunităţii noastre”, a declarat Rareş Hopincă, primarul Sectorului 2.

Campania se desfăşoară în perioada iunie–septembrie 2025 şi vine ca răspuns concret la o nevoie acută: acces la testări gratuite, informare corectă, consiliere şi sprijin emoţional pentru cei care se luptă cu infertilitatea.

„Problemele de fertilitate apar şi pentru că nu există prevenţie- şi femeile, dar şi bărbaţii nu fac controale anuale. Tutunul, stresul, alimentaţia necorespunzătoare, scad şansele de a procrea. De asemenea, vârsta a devenit unul din primele de motive de infertilitate. Producedura de fertilizare in vitro costă între 5.000 şi 7.000 de euro şi nu este accesibilă oricui. Este nevoie de sprijin din partea autorităţilor”, a declarat Andreas Vythoulkas, medic specialist în  obstretică- ginecologie la clinica Genesis Athens

În cadrul campaniei, aproximativ 800 de femei vor beneficia de testarea gratuită a rezervei ovariene (AMH), în clinici partenere.

“Noi, prin DGASPC Sector 2, vrem să oferim acces la informare, testări gratuite şi chiar sprijin emoţional prin consiliere de specialitate. Le mulţumesc şi partenerilor privaţi- Asociaţia pentru Reproducere Umană din România, Merck România şi Clinica Genesis Athens pentru deschiderea şi interesul pentru campania noastră”, a declarat Alexandra Dobre, directorul general adjunct D.G.A.S.P.C. Sector 2.

Datele oficiale arată că România se confruntă cu un declin demografic sever. În anul 2023 a fost de doar şapte naşteri la 1.000 de locuitori. Una dintre cauzele principale  este infertilitatea. Unul din şase cupluri din România suferă de infertilitate, iar în 40% din cazuri, lupta pentru a concepe durează până la cinci ani.

“Astăzi, Asociaţia pentru Reproducere Umană din România, în parteneriat cu Primăria Capitalei a organizat, în premieră în ţara noastră, “O zi pentru viată”, un eveniment dedicate conştientizării problemei infertilităţii. Ziua internaţională a Fertilităţii este deja tradiţie în Grecia, iar anul trecut am promis la Atena că mutăm sărbătoarea familiei la Bucureşti. Mă bucur că şi primăria sectorului 2 se implică şi sprijină cuplurile care au nevoie de tratament medical pentru a avea copii”, a declarat prof. Radu Vlădăreanu, medic primar obstrerică-ginecologie la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias şi preşedintele Asociaţiei pentru Reproducerea Umană din România.

„Este necesar să asigurăm acces la serviciile de sănătate reproductivă pentru a sprijini generaţiile viitoare. Campania lansată astăzi este foarte importantă şi mă bucur că a atras atât de mulţi parteneri”, a declarat dr. Oussama Jabri, directorul general Merck România.

Iniţiativa este derulată de Primăria Sectorului 2, prin D.G.A.S.P.C. Sector 2, în parteneriat cu Asociaţia pentru Reproducere Umană din România, cu sprijinul Merck România şi Clinica Genesis Athens.

La evenimentul de astăzi au participat reprezentanţii tuturor clinicilor din Sectorul 2, paciente, dar şi tineri locuitori ai Sectorului 2.

Pentru detalii despre înscrierea la testările gratuite şi calendarul complet al acţiunilor din campanie, accesaţi link-ul de mai jos:

https://www.ps2.ro/index.php/component/content/article/78-informatii-de-interes-public-prima-pagina/1112-campania-2-pentru-o-noua-viata?Itemid=112