79% dintre medici consideră că sistemul de asigurări pentru malpraxis are o funcţionalitate redusă sau foarte redusă, arată studiul „Sindrom de Burnout în rândul medicilor. Intenţia de Migraţie Externă”, dat publicităţii de Colegiul Medicilor din România.
Studiul arată că 87% dintre medici consideră că asigurările nu acordă despăgubiri „în mod real”.
70% dintre medici declară că resimt o teamă în mare şi foarte mare măsură privind o posibilitate reală de a fi angrenaţi într-o procedură de cercetare sau chiar proces de malpraxis.
Teama este resimţită mai puternic de medicii din Regiunile Sud-Vest Oltenia (79%) şi Sud-Muntenia (75%).
Potrivit studiului, teama resimţită este superioară în cazul grupelor Pediatrie – chirurgicale (86%), Chirurgie generală (80%) şi ATI (78%).
Studiul a fost realizat de Colegiul Medicilor din România, cu sprijinul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti online în perioada 12 februarie – 5 martie pe un eşantion de 8.121 de medici. AGERPRES

- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați pagina