75% din totalul cazurilor de cancer pulmonar din România sunt diagnosticate în stadiu inoperabil, atenţionează Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, care atrage atenţia cu privire la situaţia dramatică din ţara noastră în ceea ce priveşte accesul pacienţilor diagnosticaţi cu acest tip de cancer la terapii inovatoare. Potrivit unui comunicat transmis în fiecare an, în ţara noastră, aproximativ 11.000 de români sunt diagnosticaţi cu cancer pulmonar.
„Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România atrage atenţia cu privire la situaţia dramatică din ţara noastră în ceea ce priveşte accesul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer pulmonar la terapii inovatoare. În România, 75% din totalul cazurilor diagnosticate cu această boală sunt identificate în stadiu inoperabil, această situaţie limitând drastic şansele de supravieţuire a pacienţilor„, susţin reprezentanţii FABC.
Totodată, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România trage un semnal de alarmă, în contextul în care, la nivel mondial, luna noiembrie este dedicată acţiunilor de informare despre cancerul pulmonar, afecţiune care cauzează cel mai mare număr de decese la nivel mondial – peste un milion de oameni pierzând lupta cu această boală, în fiecare an.
„În Europa, cancerul pulmonar reprezintă o cincime din totalul cazurilor de cancer înregistrate la nivelul continentului – peste 250.000 de oameni au decedat ca urmare a diagnosticării cu această boală, numai în anul 2014. Cancerul pulmonar se situează pe primul loc în România, atât ca număr de cazuri, cât şi ca număr de decese în rândul bărbaţilor şi devine o cauză frecventă de mortalitate în rândul femeilor, situându-se pe locul 4, după cancerul de sân, cancerul de col uterin şi cancerul colorectal. (…) Conform studiilor de specialitate, rata de supravieţuire a pacienţilor diagnosticaţi cu această boală este extrem de redusă la 5 ani – pentru cei în stadiu avansat, şansele de supravieţuire sunt de aproximativ 18%, în timp ce, pentru pacienţii care suferă de cancere pulmonare metastazate, în stadiu foarte avansat, rata de supravieţuire este estimată la numai 2%”, se mai arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, doar 1 din 3 cazuri de cancer pulmonar sunt diagnosticate într-un stadiu care permite aplicarea unor terapii utile, media de supravieţuire situându-se în intervalul 6 – 18 luni. Doar 20% dintre aceşti pacienţi trăiesc mai mult de un an.
În România, categoria de vârstă cea mai expusă acestei boli este reprezentată de persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 şi 65 de ani, 85% dintre pacienţii diagnosticaţi fiind fumători cronici. AGERPRES