5 – 9 octombrie: Săptămâna conștientizării importanței donării de plasmă

Între 5 și 9 octombrie 2020, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune și Asociația Română a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare marchează Săptămâna conștientizării importanței donării de plasmă. Cu această ocazie, alături de sute de organizații din întreaga lume, vom încerca să atragem atenția asupra rolului decisiv pe care donarea de plasmă îl poate avea în salvarea de vieți omenești.

Pandemia de COVID-19 a evidențiat necesitatea activității de donare de plasmă – o componentă sanguină esențială, pe baza căreia se obțin terapii vitale pentru pacienții cu afecțiuni autoimune, imunodeficiențe primare și nu numai, cum ar fi de exemplu imunoglobulina.

Cu ocazia Săptămânii conștientizării importanței donării de plasmă, ne manifestăm speranța dezvoltării unui mecanism de colectare de plasmă și în România. Salutăm faptul că s-au făcut deja pași în acest sens, dar atragem atenția că aceștia trebuie continuați într-un ritm și mai susținut. Dezvoltarea unui mecanism local de colectare de plasmă ar asigura pacienților din România accesul la terapiile necesare, evitându-se pe viitor potențiale crize.

Rata colectării de plasmă la nivel mondial și european a fost afectată major de pandemia de COVID-19, scăzând dramatic. Din acest motiv, este foarte probabil ca într-un viitor nu foarte îndepărtat efectele negative ale acestui fenomen să se facă simțite, iar medicamente vitale pentru pacienții care suferă de anumite forme de imunodeficiență primară sau de unele afecțiuni autoimune să lipsească de pe piață.

„Cu ocazia Săptămânii conștientizării importanței donării de plasmă, apelul nostru este următorul: este nevoie de măsuri concrete, începând de azi și este nevoie de un cadru sustenabil și sigur, la standarde UE, pentru implementarea unui mecanism de colectare de plasmă, care sa protejeze pacienții români de potențiale discontinuități în aprovizionarea cu terapii care pot salva vieți”, a declarat Rozalina Lăpădatu, președinte APAA.

Otilia Stanga, președinte ARPID: „Uniunea Europeană depinde în proporție mai mare de 60% de plasma colectată în SUA. Având în vedere atât creșterea constantă a necesarului de plasmă, cât si scăderea numărului de donatori din ultimele luni, din cauza pandemiei, este imperios necesar să începem să colectăm cât mai curând plasmă pentru fabricarea de medicamente și în România. În caz contrar, viața pacienților cu imunodeficiențe primare va fi pusă în pericol.”