Aproape 4.000 de elevi din judeţul Alba au participat la ore de educaţie pentru sănătate susţinute în şcoli de medici, nutriţionişti, asistenţi medicali şi psihologi, în cadrul unui amplu proiect derulat de Crucea Roşie Română Filiala Alba. Iniţiativa este cel mai amplu proiect educaţional de promovare a sănătăţii în şcoli şi militează pentru introducerea unor astfel de activităţi educaţionale în programa şcolară. Proiectul a fost derulat cu sprijinul companiilor Star Transmission şi Star Assembly.

Denumit „Educaţie pentru sănătate în şcoli”, proiectul Crucii Roşii s-a derulat în perioada noiembrie 2022 – iunie 2023 şi a ajuns în şcoli din 31 de localităţi ale judeţului Alba. Copiii au aflat informaţii pe teme adaptate pentru vârsta lor, precum: importanţa igienei personale pentru o viaţă sănătoasă, depresie, anxietate, bullying, dependenţe şi alte aspecte legate de psihologia adolescentului, obezitatea şi alimentaţia sănătoasă sau efectele negative ale consumului de droguri. Cursurile au fost susţinute de o echipă complexă formată din medici, nutriţionişti, asistenţi medicali şi psihologi.

„Educaţia pentru sănătate este extrem de importantă şi trebuie să se regăsească în predarea în şcolile din România, aşa cum se întâmplă în sistemele educaţionale din alte ţări europene. Proiectul nostru şi-a propus să vină în sprijinul cadrelor didactice cu sesiuni de predare susţinute de specialişti pe teme importante pentru copii şi adolescenţi precum igienă, nutriţie, stil de viaţă sănătos, efectele consumului de droguri şi psihologia adolescentului. Ne bucurăm că am reuşit să ajungem la un număr record de elevi din zeci de şcoli din judeţul Alba, iar pentru acest lucru le mulţumim partenerilor noştri pentru susţinere”, a spus Adrian Duşa, directorul Crucii Roşii Române Filiala Alba.

Proiectul „Educaţie pentru Sănătate în şcoli” al Crucii Roşii Române Filiala Alba a avut ca obiective principale promovarea educaţiei pentru sănătate în şcolile din judeţul Alba prin deplasarea unor echipe în teren şi realizarea unor sesiuni de educaţie pentru sănătate, cu sprijinul unor specialişti cu experienţă în domeniile vizate: noţiuni generale de igienă şi educaţie pentru sănătate (igiena corpului, igiena cavităţii bucale, alimentaţia sănătoasă, mediul de viaţă, sportul, voluntariatul), psihologia adolescentului şi consumul de droguri. De asemenea, copiii din comunităţile vulnerabile au primit gratuit kituri de igienă (săpun, pastă de dinţi şi periuţe de dinţi). Crucea Roşie Română Filiala Alba a distribuit copiilor şi cadrelor didactice mini-truse de prim ajutor, calendare informative de birou, dar şi materiale educaţionale care pot fi folosite la orele de educaţie pentru sănătate.

 

Sursa foto: Crucea Rosie Romana Filiala Alba