Ministerul Sănătăţii informează că un număr de 39 centre de permanenţă în care îşi desfăşoară activitatea medicii de familie au fost înfiinţate la nivel naţional, după ce la 1 iunie au intrat în vigoare noile norme ale ministerului, se arată într-un comunicat remis joi.
Potrivit sursei citate, cele mai multe centre de permanenţă au fost deschise în judeţul Botoşani, respectiv şapte, şi în Satu Mare – şase. În Teleorman au fost înfiinţate patru centre, în timp ce în judeţele Hunedoara, Braşov şi Vâlcea au fost organizate câte trei astfel de unităţi. În Mureş, Galaţi şi Sălaj au fost deschise câte două centre de permanenţă, iar în Giurgiu, Brăila, Cluj, Argeş şi Bihor câte un centru.
„Asigurarea asistenţei medicale în centrele de permanenţă reprezintă o necesitate în mediul rural, acolo unde avem deficitară acoperirea cu asistenţă medicală. Acestea pot fi organizate însă cu succes şi în oraşe sau în localităţile unde au existat cazuri de spitale reprofilate pentru a asigura continuitatea asistenţei medicale”, a declarat ministrul sănătăţii, Cseke Attila, potrivit sursei citate.
Ministrul Sănătăţii atrage atenţia reprezentanţilor caselor de asigurări de sănătate să utilizeze toate fondurile puse la dispoziţie de către Ministerul Sănătăţii pentru finanţarea centrelor de permanenţă. Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a alocat 21 de milioane de lei pentru funcţionarea centrelor de permanenţă. În primul trimestru al acestui an, Ministerul Sănătăţii a prevăzut un buget de 8.500.000 de lei pentru centrele de permanenţă, dar solicitarea CNAS pentru finanţarea centrelor a fost de 6.095.000 de lei, astfel încât au rămas neutilizaţi peste 2.400.000 de lei.
Conform MS, în prezent în România funcţionează peste 100 centre de permanenţă, în care activează 755 medici. Un număr de 62 centre de permanenţă funcţionează într-un spaţiu pus la dispoziţie de autoritatea locală. Mai sunt în procedură de înfiinţare încă 106 centre de permanenţă. De la 1 iunie 2011, Ministerul Sănătăţii a impus reguli noi privind desfăşurarea activităţii medicilor de familie în centrele de permanenţă, iar acestea au dus, conform comunicatului, „la flexibilizarea activităţii şi eliminarea disfuncţionalităţilor în organizarea unităţilor”.
„De asemenea, au fost suplimentate veniturile medicilor de familie şi a asistenţilor medicali care asigură continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă în aceste centre şi s-a prevăzut obligaţia autorităţilor locale de a se implica în susţinerea unităţilor de acest fel deoarece comunitatea locală este beneficiara directă a serviciilor efectuate”, subliniază ministerul. În plus, se arată că în premieră a fost publicată lista cu serviciile privind urgenţele medico-chirurgicale (cod verde) pentru care se pot acorda consultaţii de urgenţă de către medicii de familie în cadrul centrelor de permanenţă sau la domiciliul pacienţilor. AGERPRES