Conf. Dr. Anca Pantea Stoian, vicepreședinte al Comisiei de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice a Ministerului Sănătății, transmite o serie de recomandări pacienţilor cu diabet, atât pentru prevenirea îmbolnăvirii cu coronavirus, cât şi pentru un stil de viaţă sănătos, subliniind că riscul de infecţie este sporit la aceste persoane, comparativ cu populaţia generală.

„Indiferent că este vorba despre persoane cu diabet de tip 1 sau tip 2, aşa cum se ştie, aceşti pacienţi sunt mult mai vulnerabili la infecţii. Totuşi, nu a fost stabilit un risc diferit între pacienţii cu tip 1 şi cei cu tip 2 de diabet, toţi fiind expuşi în aceeaşi măsură înregistrând un risc de infecţie de 2-3 ori mai mare comparativ cu populaţia generală. Una dintre explicaţiile unanim acceptate este raportată la dezechilibrul metabolic cronic, în special controlul glicemic slab. Pe de altă parte, prezenţa complicaţiilor diabetului sau alte boli cronice coexistente cresc riscul de infecţie cu COVID-19 pentru această categorie de pacienţi. Un factor de risc major pentru evoluţia severă a pacienţilor cu diabet zaharat şi COVID-19 este şi vârsta; persoanele peste 65 ani fiind mai vulnerabile”, se arată într-un comunicat transmis de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
În România sunt înregistrate, în Programul Naţional de Diabet, peste 800.000 de persoane şi, conform studiului Mentor şi Predatorr, prevalenţa diabetului zaharat este de peste 11% . Până în data de 11 aprilie erau înregistrate 281 de decese cauzate de infecţia cu COVID-19 şi aproximativ 27% dintre aceştia prezentau diabet zaharat. Pacienţii cu boli cronice şi cu o vârstă înaintată sunt cei mai vulnerabili, se menţionează în comunicat.
„Printre aceştia, pacienţii cu diabet zaharat, mai ales cei care au un control slab al profilului glicemic şi care prezintă complicaţii alte diabetului, au risc crescut de contaminare şi de dezvoltare a simptomatologiei severe. Persoanele care prezintă sindrom metabolic, obezitate, precum şi o boală cardiovasculară se regăsesc alături de pacienţii diabetici printre cele mai expuse şi fragile categorii de pacienţi la infecţia SARS-COV-2”, precizează sursa citată.

Citiți articolul integral pe platforma specializată RoDiabet.ro

RoDiabet.ro este platforma digitală a comunității specialiștilor în diabetologie din România. Peste 300 de profesioniști și lideri de opinie din sănătate sunt abonați la newsletter-ul RoDiabet. Abonați-vă la Newsletterul gratuit RoDiabet, AICI!