Cel mai mare spital public din judeţul Sibiu, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, va fi dotat cu o unitate de endoscopie digestivă terapeutică, în valoare de 1,4 milioane de lei, din care 210.000 lei provin din bugetul local, iar restul de la bugetul de stat.
„Mulţumesc celor care s-au implicat în demersurile de procurare care nu sunt deloc uşoare şi mă refer în special la doctorul Adrian Boicean. Beneficiul remarcabil care rezultă de la apariţia acestui aparat este că o serie de teme doctorale în cadrul Şcolii doctorale a Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu vor căpăta substanţă. Şi una dintre tehnicile pe care ni le-am propus în cadrul cercetării este tehnica rendez-vous, adică întâlnirea dintre laparoscop şi endoscop, în acelaşi demers chirurgical, endoscopic gastro-enterologic şi care face ca siguranţa pacientului să fie mai mare, iar tehnica pe care am propus-o în urma cu 10 ani îşi găseşte realizarea directă şi datorită acestei dotări, mai ales că dotarea vine să completeze echipamentul blocului operator al chirurgiei generale. Vreau să mulţumesc Consiliului Judeţean Sibiu care a ţinut cont de performanţa în medicină şi ne-a dat o mână de ajutor”, a precizat consilierul judeţean prof. univ. dr. Dan Sabău, şeful Secţiei Clinice Chirurgie II din cadrul Spitalului Judeţean Sibiu.
Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, a afirmat că susţine investiţiile în sănătate, făcând o prioritate din modernizarea spitalelor aflate în subordinea instituţiei pe care o conduce. „Ne bucurăm că putem contribui la creşterea calităţii actului medical. Noi ştim să vă încurajăm şi dăm votul pentru a asigura cofinanţarea unor astfel de dotări importante”, a declarat preşedintele Ioan Cindrea. AGERPRES

- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Hepatite
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina