Zilele medicale gălăţene, la cea de-a X-a ediţie

Zeci de cadre medicale, studenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au participat marţi la deschiderea celei de-a X-a ediţii a Zilelor medicale gălăţene, manifestare organizată în amfiteatrul Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă Galaţi al cărui ocrotitor spiritual este Sf. Apostol Andrei, patron spiritual şi al municipiului de la Dunăre.

În cadrul zilelor medicale ale oraşului, care se vor desfăşura până pe 3 decembrie, vor avea loc seminarii, dar şi lansări de cărţi şi work-shop-uri.

“Aspecte particulare privind incidenţa şi tratamentul diabetului zaharat la copii” a fost tema pusă în discuţie la primul seminar al manifestărilor, dezbaterea fiind susţinută de prof.dr. Aurel Nechita, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Galaţi. Comunicările ştiinţifice se vor încheia cu seminarul “Complicaţii crionice şi statusul glicemic postprandial la persoanele cu diabet zaharat de tip doi nou diagnosticat”, seminar susţinut de un colectiv de medici condus de dr. Magdalena Moroşanu.

“Este a zecea ediţie a acestor Zile medicale gălăţene, manifestare coordonată de Colegiul Medicilor din Galaţi. Chiar de Sf. Andrei, patronul spiritual al oraşului, dar şi al celui mai mare spital, Spitalul de Urgenţă, se desfăşoară în amfiteatrul Spitalului de Urgenţă o triplă sărbătoare. În primul rând va fi inaugurat Amfiteatrul Spitalului de Urgenţă, care a fost renovat cu ajutorul sumelor oferite de Consiliul Judeţean Galaţi. Tot atunci va fi marcată sărbătoarea spitalului şi în al treilea rând va fi dat startul Zilelor medicale gălăţene”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Galaţi, dr. Dumitru Cristea. La deschiderea Zilelor Medicale Gălăţene, care a coincis şi cu inaugurarea Amfiteatrului celei mai mari unităţi sanitare din judeţ, Spitalul de Urgenţă Sf. Apostol Andrei, sală modernizată prin efortul Consiliului Judeţean Galaţi, a participat şi preşedintele acestui for, Eugen Chebac.

”Sunteţi aici toţi cei care, prin acţiunile dumneavoastră, asiguraţi sănătatea gălăţenilor, iar pentru mine, ca preşedinte al CJ, sănătatea gălăţeană este o prioritate de grad zero. Este adevărat că anul acesta sănătatea a avut un an cu un buget de austeritate, dar capacitatea unui manager se vede în astfel de situaţii, pentru că atunci când sunt bani oricine poate fi un manager bun. Viaţa se măsoară de multe ori în secunde, iar noi trebuie să facem posibil un act medical de calitate”, a spus Eugen Chebac.

El a transmis cadrelor medicale din spital că în conturile CJAS au intrat banii necesari plăţilor pentru ultimele două luni ale anului şi a dat asigurări că întregul personal medical va primi la timp drepturile salariale. Eugen Chebac a arătat că se caută şi soluţii pentru ca din fondul de rezervă al CJ să se aloce un procent important pentru medicamente şi materiale sanitare. Galaţiul a fost primul judeţ din România care a prevăzut în buget, încă din perioada 2000-2004, bani pentru sectorul sanitar, pentru susţinerea infrastructurii spitaliceşti. AGERPRES