Grupul Zentiva a finalizat tranzacția pentru preluarea Solacium Pharma și va începe procesul de integrare a companiei, a portofoliului său de produse și a echipei.

Solacium va continua să opereze sub numele propriu, ca o companie Zentiva. Finalizarea tranzacției va lansa procesul de integrare a echipei Solacium în operațiunile din România ale Zentiva. Zentiva va urmări o consolidare specifică a echipei de vânzări a companiei Solacium, pentru a realiza o promovare sinergica a produselor Zentiva și Solacium. Tranzacția extinde portofoliul general al Zentiva.

„Suntem încântați să finalizăm această achiziție și să urăm bun venit echipei Solacium în cadrul grupului Zentiva. Această mișcare reflectă angajamentul ferm al Zentiva față de pacienți, consumatori, profesioniștii din domeniul sănătății și partenerii de afaceri din România”, a declarat Nick Haggar, CEO al Grupului Zentiva.

Simona Cocoș (foto), Director General Zentiva România și Republica Moldova, spune: „Aspirația noastră la Zentiva este de a susține nevoile zilnice de sănătate ale oamenilor, deoarece credem că sănătatea ar trebui să fie un drept și nu un privilegiu. Echipa Zentiva România lucrează pentru a oferi tuturor românilor medicamente accesibile, de înaltă calitate și pentru a susține sistemul de sănătate din România. Achiziția Solacium este un pas înainte important pentru grupul Zentiva”.

Zentiva este liderul pieței de medicamente generice cu prescripție din România, în ceea ce privește numărul de unități vândute. Zentiva deține o fabrică de medicamente în București, care a beneficiat de investiții în valoare de 20 milioane lei în 2018. Compania este un angajator major în România și are un angajament ferm față de România și cetățenii săi.