Workshop internaţional despre medicina tradiţională chineză, în premieră la UMF Târgu Mureş

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş găzduieşte, în premieră, un workshop internaţional despre medicina tradiţională chineză cu accent pe acupunctură şi managementul durerii, au informat luni reprezentanţii instituţiei academice.

Manifestarea se desfăşoară la Centrul Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice, începând de duminică până miercuri, şi este integrată în cadrul activităţilor de formare continuă şi dezvoltare profesională a specialiştilor din domeniul sănătăţii.

“Practicată în China, de peste 2.500 de ani, medicina tradiţională chineză este considerată a fi cea mai veche şi cea mai recunoscută practică medicală alternativă din lume, necesitând atât cunoştinţe ştiinţifice, cât şi artistice. Punerea în aplicare a medicinei tradiţionale chineze este profundă şi implică un spectru larg de cunoştinţe. Fundamentul succesului practicării acesteia constă în ajustarea energiei interioare Yin-Yang (de exemplu, prin echilibrarea surselor calde şi reci) şi interacţiunea ei cu diferite organe, pentru a obţine stabilitate şi armonie în organism. Aşadar, este evident faptul că această metodă necesită practicieni foarte bine pregătiţi, cu o experienţă bogată, pentru a obţine rezultate notabile”, a precizat UMF Târgu Mureş.

Potrivit UMF Târgu Mureş, obiectivul general al workshop-ului constă în a oferi o înţelegere detaliată a anumitor proceduri folosite prin medicina tradiţională chineză, pentru promovarea sănătăţii şi managementul durerii, în combinaţie sau nu cu medicina occidentală.

“Manifestarea este structurată în cinci sesiuni zilnice, care conţin expuneri de tip prelegere, exemplificări de practici specifice, vizite de studiu la câteva centre de sănătate din Târgu Mureş, discuţii şi opinii în contextul problematicilor prezentate pentru fiecare temă. Sesiunile vor fi conduse de specialişti din domeniu, printre care, şi doi profesori-invitaţi de la Universitatea Shantou din China, unul dintre partenerii manifestării”, se mai arată în comunicat.

Printre temele abordate în cadrul workshop-ului se regăsesc istoria medicinei tradiţionale chineze, utilizarea procedurilor medicinei tradiţionale chineze pentru îmbunătăţirea stării generale de sănătate, aplicarea procedurilor de acupunctură pentru sănătate şi pentru managementul durerii, micro-acupunctura, terapia prin masaj Tui Na, terapia cu ventuze/aspiraţie şi terapia prin activarea punctelor de presiune.

De asemenea, urmează să fie abordate şi modalităţile de integrare a medicinei tradiţionale chineze în România şi medicina occidentală privind managementul durerii.

Directorul workshop-ului este prof. dr. William Au, de la Universitatea de Medicină Shantou, China, iar din comitetul de organizare mai fac parte prof. dr. Nicolae Neagu, director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, coordonatorul organizatoric al workshop-ului, prof. dr. Minodora Dobreanu, directorul Centrului Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice, şi lector dr. Horaţiu Popoviciu, şeful Clinicii de Fizioterapie şi Reumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. AGERPRES

Related Posts