Terapia intensivă va beneficia de 900 de medici specializați în pediatrie, la încheierea unui proiect de cooperare româno-elvețian

asistenti.jpgTerapia intensivă din România va beneficia de 900 de medici specializați în pediatrie, în urma pregătirii în cadrul unui program de cooperare româno-elvețian, ale cărui rezultate au fost prezentate într-o conferință de presă. Este vorba despre finalizarea proiectului “Îmbunătățirea calității serviciilor în unitățile de terapie intensivă pediatrică prin implementarea unui program de formare”, finanțat în cadrul Programului de Cooperare elvețiano-român, parte din Fondul “Reforme în domeniul sănătății”.

Principalele rezultate ale proiectului au fost prezentate de către prof. dr. Dorel Săndesc, coordonator tehnic: realizarea curriculum-ului de formare pentru atestatul de terapie intensivă pediatrică cu durata de doi ani, peste 50 de instructori din centre universitare (București, Iași, Cluj, Târgu Mureș și Timișoara) pregătiți pentru implementarea programului de atestat (program de formare de formatori), 27 de cursuri și peste 900 de cursanți, specialiști în terapie intensivă, pregătirea centrelor de formare pentru implementarea atestatului (implementarea de cursuri standardizate în diverse subiecte, dotare cu literatură de specialitate).

Totodată, în premieră, în România, se organizează un curs de management al Departamentului de terapie intensivă, dezvoltat sub egida Societății Europene în domeniu, cu participarea a șapte instructori străini, fiind formați șase instructori români pentru implementarea acestui curs, la care participă 25 de medici specialiști și rezidenți.

“Acest proiect a plecat de la o situație arhicunoscută și anume criza majoră de specialiști medicali, mai ales în domeniul anesteziei și terapiei intensive, în contextul migrației masive de specialiști, o migrație care rezolvă problemele țărilor din vest și o rezolvă gratuit. Obiectul general al proiectului a fost îmbunătățirea calității serviciilor de terapie intensivă. Proiectul, în valoare totală de 574.883 franci elvețieni (din care 85% este contribuția elvețiană iar 15% cea a Ministerului Sănătății), s-a desfășurat pe 28 de luni, beneficiarii fiind copiii aflați în stare critică, ce necesită internarea în clinicile de terapie intensivă”, a spus Săndesc.

Întrebat dacă are garanția că cei 900 de medici nu vor pleca în străinătate după ce vor fi pregătiți, Săndesc a spus că trebuie găsită în România o soluție la această problemă. “Soluția la plecarea din țară a medicilor trebuie găsită în România. Se cere performanță. România, în continuare, alocă cel mai mic procent din PIB din Europa pentru sănătate. Se cere performanță de la un sistem cu cea mai proastă finanțare din UE și până nu se va ataca această problemă nu se pot aștepta minuni. Nu putem aștepta să subfinanțăm cronic acest sistem”, a precizat Săndesc.

Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, Jean Hubert Lebet, a declarat că vine dintr-o țară care se confruntă cu probleme în acest sector, iar gestionarea sistemului de sănătate este foarte complicată, rolul celor de la minister fiind ca toate aceste elementele să funcționeze în armonie. “Am avut discuții cu miniștri din Guvernul României. Problema este managementul resurselor umane – ai oameni și nu pot să facă nimic. Știu oameni care se află în funcții și pot să asigure progresul acestui sistem. Întrebarea care se pune este dacă se face cu adevărat o reformă a administrației, e nevoie să se schimbe modalitățile de lucru, salarii decente și alocări bugetare pentru sistemul de sănătate. România este în urmă la alocări din PIB”, a spus ambasadorul elvețian.

Cât privește proiectul comun cu România, el a spus că nu a fost ușor de finalizat, din cauza birocrației. “Lucrurile nu au fost întotdeauna ușoare, am reușit să depășim birocrația, diversele complicații, schimbările miniștrilor etc. Pentru mine a fost o plăcere să cunosc partenerii. Am derulat 200 de proiecte finanțate din fondul de cooperare elvețiano-român, cum ar fi politica de vecinătate, sănătate, sprijin pentru IMM-uri etc. În toate aceste sectoare am avut ocazia să ne întâlnim cu profesioniști și am reușit să încheiem cu succes”, a precizat Jean Hubert Lebet. AGERPRES