Programul „Sănătos în Clasă, Sănătos Acasă”, desfășurat încă din anul 2016 de Farmexpert și farmaciile Alphega în licee și colegii din România, a ajuns în Capitală cu o prezentare pe tema „Stil de viață sănătos”.

Pe 14 noiembrie, elevii Colegiului Economic Costin C. Kirițescu au discutat cu un specialist despre ce înseamnă un stil de viață sănătos și despre cum îi influențează abuzurile. Elevii au pregătit și ei o prezentare pe această temă, în care le-au propus colegilor soluții pentru un stil de viață sănătos și echilibrat, au discutat despre importanța combinării alimentelor și a respectării unui plan alimentar bine organizat, dar și despre influența mare pe care o are mișcarea în viața noastră.

Elevii Colegiului Economic “Costin C. Kirițescu” din București au primit din partea comunității de farmacii Alphega pliante informative despre riscurile la care se supun fumătorii, dar și despre prevenția cancerului mamar în rândul tinerelor.

Activitatea a trezit interesul elevilor, în mod special prin datele statistice care demonstrează că 4,4 milioane de persoane fumează zilnic, ceea ce înseamnă o medie mai mare decât cea europeană. Elevii nu știau că există situații de deces și în cazul fumatului pasiv. Informațiile prezentate de doamna farmacist au pus în lumină implicațiile fumatului asupra diverselor organe interne, ceea ce a ridicat întrebări din partea elevilor. În urma discuțiilor cu elevii, impactul rezultat din participarea la activitate a fost deosebit, prin bogăția de informații și experiența de viață de care au beneficiat. Elevii au primit diplome de participare. Considerăm că astfel de activități sunt necesare pentru educația și pentru sănătatea elevilor”, a declarat Monica Fluțăr, Profesor Coordonator, Colegiul Economic Costin C. Kirițescu.