spit jud tulcea.jpgSpitalul Judeţean de Urgenţă din Tulcea va primi în acest an un buget mai mare decât cel de anul trecut din partea Casei de Asigurări de Sănătate, dacă nu va fi diminuat numărul de paturi din unitate, unul din indicatorii pe baza căruia se vor aloca sumele în acest an unităţilor spitaliceşti din România.

Preşedintele CAS Tulcea, Eugenia Vasile, a declarat luni într-o conferinţă de presă că în prezent la nivel naţional se pregătesc pachetul de bază şi normele aferente noului contract-cadru pe baza căruia se vor aloca bani în sănătate, unul dintre indicatorii ce sunt luaţi în considerare pentru acordarea sumelor necesare unităţilor spitaliceşti fiind numărul de paturi. „Sperăm că, la nivelul judeţului, nu vom fi puşi în situaţia de a diminua numărul de paturi. Dacă acest număr va rămâne acelaşi cu cel de anul trecut, având în vedere că numărul medicilor a crescut, cred că SJU va primi o sumă mai mare faţă de cea de anul trecut”, a afirmat Eugenia Vasile.

Ea a amintit că anul trecut SJU Tulcea a primit din partea CAS 33.421.560 lei şi a subliniat faptul că în 2013 complexitatea actului medical în această unitate a crescut faţă de anul precedent. „Numărul cazurilor externate anul trecut a scăzut cu 1.683 faţă de cel din anul anterior, numărul de zile de spitalizare este sub cel contractat, în timp ce numărul cazurilor realizate este mai mare decât cel contractat”, a menţionat Eugenia Vasile.

Potrivit acesteia, anul trecut, CAS Tulcea a beneficiat de sprijinul instituţiei de resort din Bucureşti şi de cel al autorităţilor judeţului, astfel că bugetul pentru anul în curs nu a fost afectat, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori. SJU Tulcea numără 735 de paturi şi este cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, iar pentru funcţionare beneficiază de sprijin financiar şi din partea Consiliului Judeţean, conform legilor în vigoare.

Situat în extremitatea nordică a judeţului Tulcea, Spitalul Orăşenesc Măcin numără 65 de paturi şi a avut anul trecut un buget contractat de 2.945.270 lei. AGERPRES