Spitalul din Hunedoara a primit cinci stații performante de anestezie

Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara a primit cinci stații performante de anestezie. Acestea au intrat în dotarea Secției „Anestezie-Terapie Intensivă” a unității medicale printr-un program al Ministerului Sănătății, derulat prin Banca Mondială, valoarea cumulată a investiției fiind de aproximativ 210.000 de euro.

Este vorba despre trei stații de înaltă performanță ADVANCE CS, cu posibilități extinse de monitorizare intraanestezică produse de General Electic (SUA) și alte două stații de medie performanță CARESTATION 360, cu posibilități complete de monitorizare intraanestezică produse de General Electic (SUA).

Cele cinci stații de anestezie vor deservi Blocul Operator Chirurgie, Blocul Operator Obstetrică-Ginecologie și Blocul Operator Ortopedie Traumatolologie, permițând, în același timp, crearea unui punct de lucru ATI în Secția Gastroenterologie și extinderea activității în Blocurile Operatorii Obstetrică-Ginecologie și Ortopedie Traumatolologie, spun reprezentanții Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

„Suntem mulțumiți că demersurile noastre pentru dotarea spitalului au avut succes și privim acest sprijin pe care Ministerul Sănătății ni-l acordă ca pe o recunoaștere a actului medical de calitate pe care spitalul nostru îl furnizează pacienților”, a declarat Radu Budae – managerul spitalului.