Sorina Pintea afirmă că nu se va îngrădi dreptul pacientului de a merge în străinătate, până nu vor exista aceleaşi condiţii în ţară

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat că, până când nu va exista în România posibilitatea efectuării anumitor intervenţii chirurgicale în aceleaşi condiţii ca şi în străinătate, nu se va îngrădi dreptul pacientului de a merge pentru tratament în afara ţării.
“În ceea ce priveşte radioterapia mai avem multe de făcut. Sunt centre care urmează să se deschidă, sunt centre care urmează să fie finanţate. CNAS va asigura acest lucru. Din păcate, numărul centrelor de radioterapie este insuficient astăzi în România. Este adevărat că o intervenţie costă mai puţin în România decât în străinătate, dar, până nu o să existe posibilitatea să o facem în aceleaşi condiţii ca şi în străinătate, cu siguranţă, nu o să îngrădim dreptul pacientului de a merge în străinătate. Sunt mai mulţi paşi pe care deja am început să îi facem – de la dotare la pregătire profesională. Timpul a fost scurt. Încetul cu încetul, sunt patologii care nu putea fi tratate în România, dar în acest moment pot fi tratate”, a spus Pintea, la Palatul Parlamentului.
Ministrul Sănătăţii a spus că un medic oncolog consultă anual 2.000 de pacienţi. “Sunt 2.000 de pacienţi consultaţi de un medic oncolog pe an. (…) În ambulator, într-un program normal de şapte ore, un medic poate să consulte 28 de pacienţi. Dacă o privim statistic nu este mult, dacă o privim raportat la numărul cazurilor de cancer care sunt descoperite în fiecare lună, atunci poate părea puţin”, a arătat ministrul. AGERPRES