Popescu_sorin.jpgReprezentantul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Sorin Popescu, a anunţat, joi, că la Casa Judeţeană de Sănătate din Vâlcea nu mai sunt bani pentru medicamentele compensate pentru luna martie de aproximativ o săptămână. Potrivit acestuia, doar bolnavii cronici sau cei cu afecţiuni grave mai pot beneficia de medicamente compensate.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a afirmat că nu cunoaşte detalii despre situaţia de la Vâlcea, fiind vorba despre un caz izolat.

”Nu ştiu despre situaţia de la Vâlcea. Este un caz şi pentru mine puţin deosebit, pentru că, după cum vedeţi, există o singură Casă care a dat acest anunţ. Deci nu este vorba despre o practică la nivelul întregului sistem de asigurări. O să vedem despre ce este vorba şi vom lua măsurile necesare. În acest moment, aşa cum funcţionează sistemul, prin regulile pe care CNAS le-a impus, toţi pacienţii din România au acces nelimitat la medicamente pentru că taxa de clawback (…) menţine echilibrul financiar la nivelul Casei Naţionale şi lasă acces nelimitat la medicamente”, a declarat şeful CNAS.

Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, a participat joi la o conferinţă pe teme de sănătate, la care au fost prezenţi şi ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Vasile Cepoi. AGERPRES