Sonia Drăghici: “CNAS să treacă în subordinea Ministerului Sănătăţii”

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ar trebui să treacă în subordinea Ministerului Sănătăţii, a declarat vineri, la Oradea, într-o conferinţă de presă, deputatul dr. Sonia Drăghici, membru în Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor.

“CNAS se substituie dintr-un for executiv, sau dintr-o organism care dă bani în sistem, într-un organism legislativ, care fără să aibă comisii de specialitate şi respectiv, persoane care să se ocupe de boli şi patologie, decide cui să dea sau nu compensaţii la medicamente”, a precizat deputatul social-democrat.

Dr. Sonia Drăghici a dat ca exemplu programul de transplant, de pe site-ul Casei naţionale, unde a apărut o simulare de calcul a preţurilor medicamentelor de pe lista C2 şi în care se observă că de pe lista de compensate lipsesc anumite medicamente foarte importante care se dau după transplant (cortizon, azatioprină, ciclosporină). Iar celelalte preparate asociate sunt puse la o coplată “îngrozitoare” care depăşeşte 2.100 de lei pe lună, afirmă deputatul.


“Aceşti bolnavi vor muri cu siguranţă pentru că vor face reject de transplant”, a subliniat dr. Drăghici. La fel se va întâmpla în cazul bolnavilor neuropsihici, care, în lipsa medicamentelor, vor ajunge să circule pe stradă, vor deveni violenţi sau suicidari, aspecte care nu vor putea fi suportate de populaţie şi nici tolerate de cei care sunt responsabili în domeniul sanitar. “Acest lucru trebuie să se termine. Casa naţională nu poate să ia decizii în aceste domenii. Această subordonare este agreată şi de ministrul Cseke Attila”, a spus medicul deputat.

În ceeea ce priveşte activitatea Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, dr. Sonia Drăghici a anunţat că, în 14 septembrie, membrii vor participa la un forum organizat de Institutul de Studii Populare şi Institutul Konrad Adenauer, la Bucureşti, despre reforma sistemului sanitar românesc, la care vor veni şi reprezentanţii Guvernului. Un al doilea eveniment va avea loc în 27 septembrie şi va fi Forumul Internaţional Sănătate 2010, a V-a ediţie, care are ca moto “Dincolo de criza economică sau de luptele politice, sănătatea sistemului sanitar este pe prim plan”. AGERPRES