lamromania.ro
administratie.ro

eurourbanism.ro

agroaliment.ro

edumanager.ro

Miercuri, 25 August 2010

Senatul a adoptat OUG privind descentralizarea în Sănătate

Senatorii au adoptat, marţi, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 48/2010 privind descentralizarea în domeniul Sănătăţii, cu amendamentul că salariaţii spitalelor nu vor putea face parte din consiliile de administraţie ale acestora.
Totodată, în forma adoptată de Senat, a fost devansat, până la 1 ianuarie 2011, termenul de intrare în vigoare a co-plăţii pentru administraţiile publice în cazul investiţiilor, iar decizia de înfiinţare sau desfiinţare a spitalelor aparţinând administraţiilor publice locale va fi iniţiată de prefect, la propunerea consiliilor locale sau judeţene, după caz.

Joi, 19 August 2010

Salariaţii spitalelor au devenit incompatibili cu funcţia de membru al consiliului de administraţie

Calitatea de salariat al unui spital este incompatibilă cu cea de membru în consiliul de administraţie al acestuia, au stabilit senatorii din comisia de sănătate publică. Preşedintele comisiei, social-democratul Ion Rotaru, a declarat, miercuri, că membrii comisiei au adoptat, cu unanimitate de voturi, un amendament la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.48/2010 privind descentralizarea în domeniul sănătăţii, care prevede că salariaţii spitalelor nu vor mai putea face parte din CA-urile acestora.

Luni, 07 Iunie 2010

Cazurile de malpraxis vor trebui raportate lunar la Ministerul Sănătăţii

pacient pe hol.jpgMinistrul Sănătăţii, Cseke Attila, a semnat Ordinul care completează regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, se arată într-un comunicat remis vineri.

Comisiile de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis de la nivelul direcţiilor de sănătate publică vor avea obligaţia să raporteze, lunar, începând din iulie, la Ministerul Sănătăţii situaţia sesizărilor primite şi modul de soluţionare al acestora.


Marti, 18 Mai 2010

5% din amenzile aplicate la normele de igienă şi sănătate publică ar putea ajunge la Fondul Naţional de Sănătate

Ichim_Paul.jpgSenatul României a aprobat în şedinţa sa de luni, 17 mai, două proiecte de lege care îşi propun colectarea de sume de bani din diverse surse şi care să fie direcţionate către Fondul Naţional de Sănătate.
Senatorul liberal Paul Ichim a susţinut, ca şi coiniţiator, în plenul şedinţei aceste proiecte de lege care au ca scop suplimentarea veniturilor destinate tratarea bolnavilor de cancer şi a cardiacilor care au nevoie de intervenţii chirurgicale.

Marti, 27 Aprilie 2010

Ordonanţa privind descentralizarea sistemului sanitar va intra în Guvern după finalizarea discuţiilor cu administraţiile locale

cseke_oprescu.jpgDiscutarea în Guvern a ordonanţei de urgenţă privind descentralizarea sistemului sanitar a fost amânată, în urma unei discuţii avute de ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. În cadrul întâlnirii de luni, s-a stabilit ca reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai municipalităţii să analizeze textul ordonanţei.
"După ce vom discuta punct cu punct tot ceea ce înseamnă parte de descentralizare, pentru a nu repeta greşelile trecutului, vom elabora un text de fond şi de formă, în aşa fel încât să nu mai existe niciun fel de dubiu privind descentralizarea în sănătate", a declarat primarul general Sorin Oprescu, la finalul întrevederii care a avut loc la Ministerul Sănătăţii.

Joi, 22 Aprilie 2010

Reglementările privind concediile medicale ar putea intra în vigoare în mai

bolnav2.jpgNoile reglementări privind concediile medicale ar putea intra în vigoare în luna mai, susţin reprezentanţii Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii a organizat miercuri o dezbatere publică privind normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă care reglementează noile modalităţi de acordare a concediilor medicale.
La dezbaterea "Acordarea concediilor medicale" au participat reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei Interne, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, majoritatea participanţilor fiind însă ziarişti. Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor a susţinut că reglementările discutate încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.


Miercuri, 03 Martie 2010

Deputatul Ciuhodaru propune înfiinţarea unor birouri ale poliţiei comunitare în unităţi medicale

Ciuhodaru_Tudor.jpgDeputatul independent Tudor Ciuhodaru a depus, marţi, la Camera Deputaţilor, un proiect legislativ de modificare şi completare a Legii 371/2004 ce vizează asigurarea unui climat de siguranţă în desfăşurarea activităţii medicale pentru angajaţii unităţilor sanitare, prin înfiinţarea de birouri ale poliţiei comunitare în interiorul acestor instituţii.

Miercuri, 27 Ianuarie 2010

Deputatul Tudor Ciuhodaru vrea ca pacientii alcoolici sa-si plateasca spitalizarea

Ciuhodaru_Tudor.jpgDeputatul independent Tudor Ciuhodaru vrea ca pacientii ajunsi in unitatile de urgenta in urma consumului excesiv de alcool sa suporte costul ingrijirilor medicale acordate.
Parlamentarul considera ca modificarea adusa legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii ar constitui o sursa de finantare suplimentara pentru sistemul medical intr-o perioada de criza economica. Potrivit deputatului independent, medic de profesie, consumul excesiv de alcool reprezinta un act voluntar care dauneaza sanatatii.

Luni, 04 Ianuarie 2010

Statul nu poate fi obligat sa deconteze unele servicii private de urgenta

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a hotarat ca statul nu poate fi obligat sa deconteze din bani publici, respectiv Fondul national unic de asigurari de sanatate, serviciile asigurate de comerciantii privati care asigura unele servicii medicale private de urgenta.
Curtea Constitutionala a fost sesizata cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor articolelor 91, 94 si 95 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, exceptie ridicata de SC Uman Serv SRL din Ramnicu Valcea in dosarul nr. 473/46/2008 al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.


das-instalatii.ro/ Spitalul municipal sighisoara


Marti, 15 Decembrie 2009

Senatorii au desfiintat sistemul ''clawback'' pentru producatorii de medicamente

senat.jpgSenatorii au decis luni, la adoptarea Ordonantei de Urgenta nr.104/2009, ca sefii directiilor de sanatate publica si adjunctii acestora vor putea profesa ca medici, insa au eliminat prevederile privind introducerea sistemului "clawback" pentru producatorii de medicamente.
Plenul Senatului a adoptat cu 82 de voturi pentru si niciunul impotriva actul normativ al Guvernului care aduce modificari la Legea reformei in sanatate, in forma propusa de comisia de resort, cu amendamentele propuse de aceasta.



Pagina 1 / 12  >>>




microsoft

Editorial
Doctori şi pacienţi în România
avramescu lucian.jpg
Sunt alergic la generalizări. Politicienii, toţi, sunt netrebnici. Guvernanţii, toţi, sunt incompetenţi. Dar dacă unii sunt competenţi şi îşi utilizează priceperile doar în hoţie? Organismul medical românesc trece, din nefericire pentru el şi pentru noi, prin malaxorul unei generalizări. Nu ştiu când a început. Sfârşitul se deşartă însă într-un început care poate deveni grotesc.
Un editorial de Lucian Avramescu publicat in ziarul Jurnalul National >> Citeste
Spital Moinesti


Analiza
Sistemul sanitar românesc - subfinanţat şi cu deficit de personal
coridor spital.jpg
Sistemul sanitar românesc este subfinanţat şi e caracterizat de existenţa unui deficit de personal, relevă studiul "Calitatea vieţii profesionale a personalului din sistemul sanitar", realizat în perioada decembrie 2009 - august 2010 la Centrul de Cercetare Socială "Solidaritatea", de cadre didactice şi studenţi ai Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, pe un eşantion de 250 de salariaţi din regiune.
Potrivit cercetării date publicităţii joi, respondenţii au indicat în proporţie de 70% existenţa unui deficit de personal, iar cauzele identificate au fost bugetul insuficient al unităţii (40%), plecarea personalului pentru locuri de muncă mai bine plătite (13,6%), salarii mici (9,6%) şi condiţiilor grele de muncă (4,4%). >> Citeste
Spitalul Orasenesc Focsani
Ambulanta Tulcea


Compania Saptamanii
ANGIOMED ÎN SLUJBA OMULUI : Noi ştim ce aveţi pe inimă
angiomed.jpg
Clinica de boli cardiovasculare „ANGIOMED”, fondată în anul 2004, este primul centru privat din domeniul medical specializat de investigare/diagnosticare şi tratament terapeutic-intervenţional al afecţiunilor cardiovasculare, autorizat de către Ministerul Sănătăţii Publice, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Colegiul Medicilor, să-şi desfăşoare activitatea în regim de spitalizare de zi, cu un staţionar/salon cu 5 paturi de spital şi un pat ATI, adresabil pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare/coronariene şi vascular-periferice, acreditat de către RENAR, în cadrul programului de excelenţă „P-Confort”- 2006-2007, aceasta constituind pionierat deschis în domeniul medical privat din România, la acea dată. >> Citeste
SRML
chronic
trima
Medicalexpo
medica
cnfr
medica

Interviu
"La ora actuală Institutul Naţional de Endocrinologie nu are datorii şi îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale atât faţă de casa de asigurări, cât şi faţă de furnizori"
institutul_pahon.jpg
Afirmă Dr. Diana Loreta Păun, medic primar endocrinolog, managerul Institutului Naţional de Endocrinologie C. I. Parhon Bucureşti.
Institutul Naţional de Endocrinologie C.I. Parhon este o instituţie de interes public naţional, în domeniul public al statului, cu personalitate juridică, în administrarea şi subordinea Ministerului Sănătăţii. Institutul are ca obiect de activitate asistenţa medicală, cercetarea ştiinţifică şi învăţământul medical de specialitate, fiind singurul institut clinic de monospecialitate endocrinologie din ţară. >> Citeste

Eveniment
Medicii neonatologi vor beneficia de cursuri de îngrijire a noului-născut în 2011
nou nascut.jpg
Medici neonatologi, pediatri, obstetricieni, medici de familie, asistente medicale sau moaşe din şapte regiuni ale ţării vor beneficia de cursuri de formare în domeniul neonatologiei din februarie 2011, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, managerul de proiect, doctorul Maria Stamatin.
"Beneficiul acestor cursuri va fi în favoarea pacienţilor. Specializarea de neonatologie fiind tânără este o specializare care s-a autoformat. În acest moment, în România, există câteva centre în care se face neonatologie de performanţă cu personal puţin. În final, cred că vom beneficia cu toţii, şi noi care încercăm să îi învăţăm pe colegii tineri neonatologie, dar şi medicii tineri cărora dorim să le deschidem dragostea pentru această specializare foarte grea", a spus Maria Stamatin. >> Citeste

Idei pentru Lideri
Doua secrete ca sa ai succes

Un articol de Cezar Caluschi

Am observat un fenomen care pare sa ia proportii de la an la an: scade nivelul cultural al absolventilor de invatamant superior. Nu este vorba de faptul ca absolventii nu ar sti sa explice notiuni de filosofie sau ca nu isi mai amintesc teoreme de baza din matematica, sau legi simple ale fizicii. Este vorba de ceva mai grav, cu implicatii pe termen lung: acesti tineri nu mai stiu sa scrie. >> Citeste

rompres.ro

Vizitatori
counter