Ediţia a IV-a a Şcolii de primăvară de Gemmaeterapie şi-a deschis cursurile pe 19 aprilie, fiind organizată de Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiş’, prin Facultatea de Farmacie, în colaborare cu Colegiul Farmaciştilor din Arad, Colegiul Medicilor din Arad, Ordinul Asistenţilor Medicali, Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean.

„La Arad a început astăzi ediţia a IV-a a Şcolii de primăvară de Gemmaeterapie, un fenomen pe care noi, farmacologii, îl numim peren, pentru că am crescut, am trecut de vârsta de trei ani, vârstă care în domeniul medical este, după cum se ştie, o răspântie. Iar când spun asta, mă gândesc la aceea că, în calitate de decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul UVVG Arad, doresc în primul rând să creăm o direcţie specială de cercetare în învăţământul farmaceutic, o direcţie creată de noi pe baza unui concept unic în lume, Gemmaeterapia sau Terapia cu muguri ai plantelor medicinale”, a declarat directoarea şcolii, prof .dr. Claudia Crina Toma, decana Facultăţii de Farmacie din cadrul UVVG.

Ea a precizat că Gemmaeterapia sau Terapia cu muguri ai plantelor medicinale este nu numai o metaforă a construcţiei în sine, ci şi esenţa reînnoirii celulare şi metabolice. „În prima zi vor fi susţinute conferinţele pregătite de lectori, după care vom merge în Tabăra de la Căsoaia, în judeţul Arad, o zonă predispusă studiului fitoterapic, respectiv la plante vegetale, la specii de arbori care deţin materia primă vegetală”, a mai spus Claudia Crina Toma.

Potrivit sursei citate, Şcoala de primăvară de la Arad are peste 100 de cursanţi şi 15 lectori din 7 ţări din Europa, dar şi de peste ocean. „Suntem onoraţi de prezenţa unor colegi de la facultăţi de Medicină şi Farmacie din ţară – din Bucureşti, din Timişoara, din Oradea ş.a.m.d. – ducând astfel numele Aradului peste tot în lumea largă a ştiinţei şi culturii. Dar cel mai mult mă bucură faptul că reuşim să fim consecvenţi, în sensul că lectorii pe care i-am avut la prima ediţie, desfăşurată în urmă cu patru ani, s-au menţinut întru totul, iar numărul acestora, dar şi al cursanţilor, a crescut de la un an la altul”, a afirmat Claudia Crina Toma. AGERPRES