Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice trebuie obligatoriu completată şi îmbunătăţită pentru asigurarea unei salarizări echitabile în sistemul sanitar, susţin reprezentanţii Federaţiei Sanitas, într-o postare pe Facebook.

“Pentru asigurarea unei salarizări echitabile în sistemul sanitar, salarizare care să permită eliminarea completă a discriminărilor, chiar şi având ca termen anul 2022, când Legea 153/2017 ar trebui să îşi producă complet efectele, această lege trebuie obligatoriu completată şi îmbunătăţită, astfel încât să cuprindă şi să ierarhizeze corect absolut toate categoriile de personal din sistemul sanitar românesc”, afirmă reprezentanţii federaţiei.

Aceştia văd în convocarea, la solicitarea premierului Viorica Dăncilă, a managerilor din spitalele care au întâmpinat dificultăţi în aplicarea noii legislaţii salariale, o “dovadă clară” a faptului că guvernanţii recunosc cel puţin degringolada creată de noua legislaţie, că recunosc limitele pe care responsabilii din unităţile sanitare le au în interpretarea şi aplicarea legislaţiei, că recunosc mare parte din problemele semnalate cu preocupare maximă, încă de anul trecut.

“Salutăm organizarea consultărilor de astăzi (luni, n.r.) şi faptul că se încearcă, măcar în al doisprezecelea ceas, identificarea unor soluţii de armonizare a aplicării reglementărilor salariale, dar facem în continuare apel la toţi factorii de decizie pentru a conştientiza că nu sunt suficiente eforturile de încadrare în procentul de sporuri alocat fiecărei unităţi sanitare”, subliniază sindicaliştii. AGERPRES