Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Cea de-a XVIII-a ediție a Congresului European EFORT 2017 s-a desfășurat la Viena, în perioada 31 mai – 2 iunie. Sute de chirurgi ortopezi și traumatologi renumiți pe plan european și international s-au reunit cu această ocazie în capitala Austriei, într-un centru expozițional generos, situat în apropiere de parcul Prater.

Au fost prezenți numeroși expozanți medicali, printre care spitale, asociații și chiar clinici importante din Europa. Johnson & Johnson, compania numărul 1 pe plan mondial în domeniul ortopediei și al dispozitivelor medicale implantabile, a participat la eveniment cu standul DePuy Synthes, o ramură importantă a grupului.

La stand, Grupul Johnson & Johnson a expus produsele și soluțiile sale de top, cu care se adresează mai multor divizii medicale, printre care:

  • zona de proteze de șold, cu proteza Corail-Pinnacle în prim plan;
  • zona dedicată protezei inovatoare de genunchi Attune Knee Systen, recent lansată și în România;
  • zona de DVR (Distributed Virtual Reality), dedicată domeniului traumatologiei, unde vizitatorii puteau interacționa cu implanturile de osteosinteză, iar medicii puteau experimenta o simulare a artroplastiei totale de genunchi, utilizând proteza de genunchi Attune Knee System;
  • zona de suturi și tratamentul plăgilor, oferită de compania Ethicon;
  • zone de biomateriale și farmaceutice oferite de compania Eli Lilly;
  • zona de osteosinteza de mână.

Ronda Medical a fost reprezentată în cadrul marii echipe Johnson & Johnson de către Alin Ladaru, care a facilitat comunicarea cu aproximativ 80 de medici români prezenți la Congres, transmițându-le acestora viziunea și valorile Ronda Medical. De asemenea, el a fost responsabil și de interacțiunea medicilor cu produsele companiei și implicarea acestora în evenimentele, sesiunile și conferințele desfășurate la Viena.

Cele mai importante produse prezentate la stand au fost:

–              Pinnacle Corail – proteză de șold de top, considerată standardul de aur în îngrijirea pacienților, în special pentru artroplastia totală de șold;

–              Attune Knee System – proteză de genunchi de ultimă generație;

–              TFNAdvanced – tijă de femur proximală;

–              ETN PROtect – tijă de tibie;

–              Suturile Ethicon, unele din cele mai utilizate suturi chirurgicale din lume;

–              Instrumentarele medicale, sterile, de unică folosință, adresate radiusului distal.

Totodată, în două dintre cele patru zile de Congres, Depuy Synthes și Johnson&Johnson au organizat în sălile expoziționale două mari evenimente dedicate chirurgilor practicieni, pe temele infecțiilor și abordurilor chirurgicale de la nivelul șoldului și genunchiului. Speakerii au susținut prezentări științifice argumentate, în care au prezentat aplicații practice din viața reală privind utilizarea protezelor Attune, Pinacle Corail și a tijei de tibie cu antibiotic ETN.

Ediția de anul acesta a Congresului EFORT a avut ca temă principală „Activitățile sportive și practica ortopedică” și a inclus, printre altele, o serie de inovații și revoluții medicale despre care vă invităm să aflați mai multe accesând site-ul oficial al evenimentului.

Următoarea ediție, a XIX-a la număr, se va desfășura în perioada 30 mai – 1 iunie 2018 la Barcelona (Spania) și va aborda tema „Inovație și Noi Tehnologii Medicale”.