Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Diferențele de consum de medicamente inovatoare în mai multe arii terapeutice majore demonstrează că România se află nu doar în urma unor țări dezvoltate din vestul Europei, dar și în urma multor țări din regiunea central și est-europeană, conform studiului IQVIA (QuintilesIMS) – ”Accesul pacienților români la medicamente inovatoare’‘, realizat în noiembrie pentru ARPIM.

Potrivit unui comunicat al ARPIM, în domenii precum cardiologia, diabetul, unele forme de cancer sau psihiatria, consumul de medicamente inovatoare este cu 50% mai mic decât media europeană, acesta fiind un indicator care confirmă faptul că România “nu reușește” să ofere tratamente noi la nivelul la care au acces alți pacienți din țările din jur.

Același studiu arată că, în perioada 2013 — 2016, din 156 de medicamente inovatoare aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, doar 20 au fost introduse pe lista medicamentelor compensate și gratuite din România. Italia a introdus la compensare 86 de medicamente, Slovenia 52, iar Bulgaria 33. România se află cu mult sub media europeană de 51 de medicamente.

Din momentul în care un medicament nou este aprobat de autoritățile competente și până când acesta este introdus la compensare trec 43 de luni, de două ori mai mult decât în Bulgaria sau în Cehia, arată studiul IQVIA (QuintilesIMS). Totodată, în Germania, perioada de introducere a tratamentelor noi pe lista de medicamente compensate este sub o lună, iar în Marea Britanie durează 4 luni, potrivit aceluiași studiu.

Studiul realizat de IQVIA (QuintilesIMS) a fost prezentat în cadrul evenimentului ”Trăim viitorul cu încredere”, primul eveniment dedicat inovației în medicină, organizat de reprezentanții cercetării și ai progresului în medicină, companii farmaceutice reunite sub Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

“Pacienții români au dreptul de a avea acces la ceea ce se numește ‘gold standard of treatment’, mai exact cel mai eficient medicament pentru afecțiunea lor disponibil pe piață la un moment dat, ca și ceilalți pacienți europeni. Datele ne arată că avem un decalaj destul de mare de acoperit, mai ales dacă luăm în considerare faptul că progresul tehnologic remarcabil al ultimilor ani a dus standardul terapeutic european către produse net superioare ca eficacitate și eficiență. Inovația în medicină salvează vieți doar dacă pacienții au acces la ea. Și ne dorim ca pacienții români să aibă acces permanent la tratamente inovatoare în aceeași măsură în care au și pacienții europeni. România are acum șansa de a recupera din decalaj, dată fiind creșterea economică fără precedent. De altfel, autoritățile au făcut pași majori în deschiderea listei de medicamente compensate și apreciem eforturile lor. Soluția pentru reducerea decalajului de tratament este cea aplicată de toate celelalte țări, un parteneriat între autorități, comunitatea medicală, pacienți și reprezentanții cercetării și ai progresului în medicină. Este ceea ce ne propunem prin evenimentul organizat astăzi”, a declarat președintele ARPIM Radu Rășinar. AGERPRES