Proiecte pentru creşterea eficienţei energetice la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa

Consilierii judeţeni din Caraş-Severin au aprobat, în şedinţă extraordinară, proiectele de hotărâre ce vizează creşterea eficienţei energetice pentru toate cele trei staţionare ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

“Au fost trei proiecte de hotărâre asemănătoare, nu identice, pentru că difereau sumele, pentru eficientizarea energetică, prin fonduri europene. În urma depunerii proiectelor de către Consiliul judeţean, ni s-au solicitat clarificări din partea Agenţiei de Dezvoltare Vest, care au fost rezolvate”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

Valoarea proiectului “Creşterea Eficienţei energetice şi utilizarea energiei din surse regenerabile pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin – Staţionar 1” este de aproape 16,5 milioane lei. Pentru Staţionarul 2, valoarea proiectului se ridică la aproape 22,4 milioane lei, iar pentru Staţionarul 3, la 12,4 milioane lei.

Proiectele au fost depuse prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon. AGERPRES

Related Posts